20
Fri, Apr
170 New Articles

Spitalele clujene aparținând de Consiliul Județean vor asigura permanența în perioada Sărbătorilor Pascale

Sănătate
Typography

Unitățile sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj precum și cele care își desfășoară activitatea în imobile ce aparțin forului administrativ județean vor asigura permanența pe întreaga durată a Sărbătorilor Pascale, obiectivul fiind acela al menținerii continuității activității și a actului medical.

Cu toate că zilele ce urmează au o mare însemnătate pentru toți creștinii ortodocși care sărbătoresc Învierea Domnului, acestea fiind zile de sărbătoare legală nelucrătoare, medicii instituțiilor sanitare din subordinea Consiliului Județean își vor continua activitatea în slujba celor ce se confruntă cu diverse probleme medicale. Deși le dorim clujenilor sărbători cât mai liniștite, e important să știe că au unde să apeleze în caz de nevoie.” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Astfel, în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii vor funcționa, în intervalul 6 – 9 aprilie a.c., secțiile clinice Pediatrie I, II și III, Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, ATI, Psihiatrie Pediatrică, Neurologie Pediatrică, Neonatologie Prematuri, precum și Laboratorul Radiologie și Imagistică Medicală și Unitatea de Primire a Urgențelor.

De asemenea, începând cu ziua de vineri, 6 aprilie a.c. și până în dimineața zilei de marți, 10 aprilie a.c., la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” cei care vor consulta pacienții vor fi medicii de gardă, urmând să funcționeze atât linia de gardă pentru secția de pneumologie cât și cea aferentă chirurgiei toracice.

Totodată, pe parcursul următoarelor patru zile, din 6 și până în 9 aprilie a.c., în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase vor activa medicii de gardă și va funcționa atât camera de gardă cât și toate secțiile unității sanitare. La nivelul Spitalului Clinic de Recuperare și la cel de Boli Psihice Cronice Borșa permanența va fi asigurată, în perioada menționată, prin linia de gardă.

Nu în ultimul rând, Centrul de Permanență situat pe Aleea Băița va funcționa 24 de ore din 24, începând de vineri, 06 aprilie a.c. și până marți, 10 aprilie a.c, la ora 08:00.

Biroul de presă 05 aprilie 2018

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS