14
Wed, Nov
108 New Articles

Un grup de elevi de la CNMV a fost la Chişinău în an centenar

CNMV
Typography

Centenarul Marii Uniri, prilej de bucurie pentru naţiunea română, este omagiat prin numeroase activităţi menite să evidenţieze caracterul excepţional al acestui eveniment. În acest context, la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” Turda sunt în desfăşurare două proiecte: “De centenar, împreună!”, finanţat de Consiliul Judeţean Cluj şi “ Pe urmele UNIRII. 100 de ani de istorie naţională ”.

În cadrul primului proiect, în perioada 1-4 noiembrie 2018, un grup de 43 de elevi de la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” Turda, însoţiţi de profesorii Marinela Savu, Lucia Topârceanu, Alexandru Picovici şi Dumitru Georgescu, s-a deplasat în Republica Moldova. Conceput ca o activitate care, în anul Centenarului Marii Uniri, să aducă faţă în faţă elevi şi profesori de pe ambele maluri ale Prutului şi să pună în evidenţă elementele comune profunde care ne unesc, proiectul are mai multe etape, cele mai importante fiind vizitele reciproce. Astfel, vineri, 2 noiembrie, au fost vizitate Liceul Teoretic “Alexei Mateevici” din Cricova şi Liceul Teoretic cu profil de Arte “Elena Alistar” din Chişinău. Primirea caldă de care ne-am bucurat şi calitatea discuţiilor ce a urmat a arătat că, într-adevăr, de Centenar suntem împreună. Cu ambele licee au fost semnate acorduri de parteneriat, astfel încât în primăvara viitoare aşteptăm vizitele partenerilor noştri din Republica Moldova. Programul excursiei a mai inclus şi vizitarea Orheiului Vechi şi a complexului monastic Butuceni din stânga râului Răut, celebru pentru vestigiile paleocreştine, Crama Cricova, simbol al viticulturii moldave, Muzeul de Etnografie şi Ştiinţe Naturale şi Catedrala Mitropolitană din Chişinău. Desfăşurarea acestor activităţi s-a bucurat de sprijinul Asociaţiei cultural-patriotice “Avram Iancu” filiala Turda, preşedintele acesteia, d-l Dan Grigoriu, însoţindu-ne în deplasarea de la Chişinău. De asemenea, mulţumim sponsorilor care ne ajută în derularea proiectelor: Compania de Apă Arieș S.A., S.C AGROLIV S.R.L., S.C. TransCrișan Logistic SRL, Turda Salina Durgau S.A.

Următoarea etapă se va desfăşura în perioada 16-18 noiembrie 2018, când un grup de elevi de la şcoala din Glodeni, Republica Moldova, vor fi oaspeţii noştri.

Alexandra Maria Zamfir, director Colegiul Naţional “Mihai Viteazul”
Dumitru Georgescu, director adjunct Colegiul Naţional “Mihai Viteazul”

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS