În sfânta zi de 8 noiembrie 2012, în Câmpia Turzii, paradigma grătarului avea să fie răsturnată, probabil, pentru totdeanuna. Şi iremediabil!
Pe principiul "Bă, azi îi ziua mea!", nişte cetăţeni harnici şi onorabili - unii cu experienţă în crăpat lemne, alţii cu experienţă în aţâţatul focului iar alţii cu experienţă în băgatul de seamă - s-au gândit că a sosit momentul să râgâie şi ei ceva ce nu e de post. Astfel, şi-au dat singuri dezlegare la grătar. Şi nu oriunde, ci în parcul mare din Câmpia Turzii. Şi nu oriunde în parc, ci în zona cu asfalt, zona folosită de nişte copii care îşi încercau îndeletnicirile în ale kartingului. Şi nu oriunde pe asfalt, ci în zona în care asfaltul e despărţit de iarbă doar cu o bordură.
Adevăraţi regizori, cetăţenii păreau să propună varianta de Câmpia Turzii a unei pelicule de succes, în cazul de faţă thriller-ul propus fiind "Hălci"!
Astfel, în amintirea celebrelor prăjeli câmpeneşti cu ajutorul cărora se traversează la noi verile, cetăţenii onorabili la care facem referire aici arată că, în momentele critice, când e nevoie cu adevărat, românii ştiu cum să dea cu grătaru-n barbecue, ce ***a mea (*** = ziu)!
Aşa că, după ce au scos cele de trebuinţă din buburuza "de fiţe" cu număr de Străinezia, oamenii s-au apucat care mai de care să-şi vadă de ale lui în economia procesului de făcut grătar la asfalt, pe domeniul public de unde lipseau cu desăvârşire, de exemplu, agenţii de ordine publică. (Dar ce mai contează? Doar sunt plătiţi să poarte chipiu şi să facă moace plictisit-inteligente când e să îţi explice ei cum e cu legea... Dar cu legea bunului simţ oare cum o fi?)
Oricum, ca să nu ne mai întindem cu povestea, au încins oamenii un grătar, de îţi era mai mare pofta de manele! Doar că nu se auzea nimic... E drept, nici maieul cu găurele nu se vedea, că e noiembrie afară, dar o manea-două, ca poluare audio, parcă n-ar fi stricat pentru completarea peisajului...
Păcat... mare păcat... Vă închipuiţi cum s-ar fi împletit un Salam cu râgâielile cu miros de mici şi grătare?
