18
Sun, Nov
108 New Articles

Nici nu o să vă vină să credeţi ce interpretări se pot da unor situaţii diverse care, în fapt, ele însele, nu au nicio legătură cu interpretările care le pot fi atribuite!

Se întâmpla nu demult, mai precis pe 3 august, când cam toată lumea se gândea ce bine ar fi să aibă ceva bani să nu stea acasă la sfârşit de săptămână ca sărăntocii.

Directorul SC Turda Salina Durgău SA - dr. ing. Ovidiu Mera - a fost faţă în faţă cu consilierii locali turdeni pentru a prezenta raportul de activitate al societăţii pe prima jumătate a anului 2012.

Evident, cel la care ne străduim să facem referire în rândurile care urmează nu are numele Mic, ci Micu, iar unul dintre prenume e Ovidiu... n-am găsit altă rimă, să trăiţi...

Din când în când, nu strică să ma aflaţi ce mai votează cu mânuţele în aer consilierii locali turdeni, de aceea ne-am şi gândit să vă oferim o perlă demnă de ţinut minte.

Pentru cei care, încă, nu aţi aflat, tânărul Nicolae Roş e din nou consilier local. Desigur, am glumit, nu aveaţi cum să nu aflaţi, mai ales după isprăvile deja făcute la nivelul forului deliberativ local turdean, isprăvi cărora li s-o fi dus cât de cât vestea de-a lungul şi de-a latul internetului.

More Articles ...