(Text care a obţinut Premiul I - secţiunea liceu - la ediţia a XVI-a a concursului naţional de eseuri organizat de Biblioteca “Teodor Murăşanu” Turda în parteneriat cu Şcoala Gimnazială “Teodor Murăşanu”)
Anul 2020 a fost un an greu de uitat. Un an care ne-a răpit rude, prieteni, zile, libertate. Unora le-a luat libertatea, altora, liniștea și tuturor, speranța...
Dar noi, oamenii, am învățat oare ceva ?
O lecție, măcar?
Atunci, în pandemie, am înțeles că suntem asemenea frunzelor unui copac. Ne naștem, creștem, suntem uniți de puterea vieții prin rădăcinile noastre terestre. Oricând putem fi luați de vântul nemilos asemeni unui virus ucigaș și șterși din agenda timpului...
Toți suntem vulnerabili în fața unui virus periculos !
Nu contează cât de bogat, puternic sau cunoscut ești,toți suntem egali în fața unui inamic invincibil.
Ne-am trezit peste noapte învinși de un inamic fără chip,cu străzile pustii și sufletele goale de neputință, singuri, izolați între zidurile propriilor noastre neputințe...
Priveam pe geam mugurii pomilor, macii crescând în iarba necălcată de oameni și pământul îmbrățișând primăvara din sufletul nostru.
Am înțeles că un om poate avea totul neavând nimic în afară de... sănătate și nimic având totul... când pierde suflete dragi...
Am înțeles cu durere că, de fapt, nu virusul ne-a încătușat cu adevărat ci, frustrarea, indiferența, răutatea, invidia, mânia, lăcomia, frica care primiseră acum un alt nume: CORONA.
Sufletele piereau singure într-o lume unde păsările zburau libere pe cer ,dar oamenii stăteau închiși în „coliviile ” lor de sticlă și beton,de o parte și de alta a MARELUI ZID CHINEZESC.
Vor mai fi și alte valuri de pandemie peste care vom trece doar când vom vom învăța să prețuim viața și ne vom ridica din genunchi dăruind iubire față de tot și de toate și vom încerca să trăim împreună cu virusul,sub același cer.
Am primit o lecție binemeritată, înțelegând că suntem doar „musafiri” ai planetei albastre, NU „STĂPÂNII” ei...
Am înțeles că lumea în care trăim este complicat de simplă și orice obstacol are în el, bucuria depășirii!
Asta m-a ajutat să trec mai ușor peste tot și să-mi păstrez gândirea pozitivă că „totul va fi bine!”, chiar dacă după pandemie lumea noastră s-a schimbat și sufletul nostru a devenit captiv într-o lume iluzorie.
Am învățat că nu pot opri valurile , dar pot învăța să navighez !
Și am înțeles să nu arunc niciodată „ancora ”fericirii sufletului meu ,decât în „porturile ” visurilor mele ,numite atât de simplu și firesc: sănătate, speranță, bucurie…
Adrian Ionescu
clasa a X-a, Liceul de marină, Constanța
