20
Mon, Nov
161 New Articles

Ion Raţiu şi peştera lui Platon

Agora
Typography

În aceste zile Muzeul de Istorie din Turda găzduieşte o expoziţie al cărei vernisaj a avut loc deja de ceva vreme: o expoziţie de fotografii-document, de crâmpeie din viaţa şi activitatea celui care a fost - pentru Turda şi pentru România - Ion Raţiu.

Un important segment din expoziţie, în care se regăsesc nu doar imagini ci şi diverse obiecte, acoperă anul 1990, an în care Ion Raţiu a candidat la funcţia de preşedinte al României.

Cel puţin prima parte a lui 1990 a fost un moment fierbinte şi încâlcit totodată în care lumea încă nu era dezmeticită de tot şi în care toţi s-au văzut puşi în faţa posibilităţii infinite de a jongla cu noţiuni pe care nu le stăpâneau în totalitate. Şi aici ne referim la cei mulţi.

O societate care credea că iese la lumină din întunericul asupririi politice şi de stat a acelor vremuri începea să vadă altceva, ceva ce nu mai văzuse până atunci, ceva ce nu doar că nu ştia să gestioneze, dar ceva ce speria la nivel de subconştient!

Mitul Peşterii a lui Platon poate fi extrem de sugestiv întru descrierea acelei societăţi româneşti dar mai ales a tranziţiei la nivel mental pe care atunci acea societate o avea la dispoziţie. Tocmai de aceea recomand această scurtă lectură (click pe titlul de la începutul paragrafului) pentru a putea trece mai departe ceva mai avizaţi în acest demers al nostru.

...

În speranţa că aţi parcurs rândurile sugerate, vă invit să observaţi că puţini, foarte puţini ai acelor vremuri văzuseră soarele cu adevărat. Iar Ion Raţiu era unul dintre ei. Şi în afară de “ceilalţi”, restul cetăţenilor României reprezentau populaţia care voia altceva, acea populaţie pentru care - îşi dăduseră seama unii imediat - orice firimitură era mai mult decât nimic cu atât mai mult cu cât populaţia nu ştia că firimitura nu e o felie întreagă din moment ce nu văzuse în viaţa ei o felie.

Şi într-un astfel de context psiho-social Ion Raţiu venea dinspre acele locuri unde nu mulţi fuseseră. Ion Raţiu era - aşa cum amintea şi prof. univ. dr. Radu Radosav la vernisajul expoziţiei - cel care “la 1962 (n.r.: în calitate de lider al românilor din exil) intervine pe lângă departamentul de stat al Statelor Unite pentru ca guvernul român să decidă eliberarea deţinuţilor politic din închisorile comuniste, astfel, până la 23 august 1964, toţi deţinuţii politic fiind eliberaţi”. Noroc că asta se întâmpla cu 11 ani chiar înainte să se nască Laura Codruţa Kovesi, că altfel Ion Raţiu ar fi fost arestat de DNA pentru trafic de influenţă.

Întors din exil către oamenii ţării în care se născuse, iată cum se adresa Ion Raţiu compatrioţilor săi:

Iubiţi fraţi români,

Vreau o Românie puternică şi prosperă.

O Românie în care fiecare din noi să putem gîndi, spune şi scrie ce vrem şi cum vrem, în limba maternă.

O Românie în care putem avea încredere unii în alţii.

O Românie deschisă lumii întregi, în care fiecare din noi să se poată realiza în deplină libertate.

Vreau o Românie în care tot cetăţeanul să aibă parte, nemijlocit, de roadele muncii lui ca, astfel, cu cît muncim mai mult cu atît mai prosperă să fie viaţa de care ne bucurăm noi şi familiile noastre.

Prosperitatea şi bunăstarea rezultă din muncă. Să muncim împreună. Magazinele să fie pline. Locuinţele să fie bine încălzite. Străzile să fie luminate. Cozile să dispară odată pentru totdeauna. România să f ie o ţară prosperă, aşa cum ne-a fost hărăzit de soarta care ne-a dotat cu atîtea bogăţii naturale. Dar cea mai mare bogăţie a României sîntem noi înşine, popor vechi şi capabil. Vreau o Românie veselă şi fericită. Vreau o Românie care se întăreşte pe zi ce trece, o Românie în care cetăţeanul respectă legea şi este respectat de ea.

Istoria este plină de oameni care şi-au dat viaţa pentru aceste idealuri pe care am căutat să le înţeleg şi să le servesc, în toţi anii de exil. Acum, prin sacrificiul vostru de sînge, prin glorioasa voastră Revoluţie, avem şansa să le realizăm.

Să o facem toţi împreună, spre binele nostru al tuturor.

Deplin conştient nu doar de drepturile pe care le conferă libertatea dar mai cu seamă de obligaţiile pe care aceasta le presupune, Ion Raţiu a oferit măsura deplinei înţelegeri superioare afirmând: “voi lupta până la ultima mea picătură de sânge pentru ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”. Era un adevăr pentru care ce cărora li se adresa nu par să fi fost pregătiţi.

Totuşi, acest Ion Raţiu venea către electoratul proaspăt şi vibrând de nevoi cu un gând simplu dar ferm: să le propună normalitatea!

Ca Preşedinte voi lupta necontenit pentru

Libertate

  • ca fiecare din noi să poată trăi, munci şi călători unde şi cînd vrea;
  • ca fiecare din noi să poată citi, asculta şi viziona ceea ce va vrea, în cărţi şi ziare, la radio şi la televiziune;
  • ca fiecare din noi să poată aparţine unui sindicat sau asociaţii profesionale liber constituite;
  • ca fiecare din noi să se poată ruga lui Dumnezeu exact cum doreşte el, ghidat doar de conştiinţa lui;

Prosperitate

  • ţăranii şi agricultorii să posede pămîntul pe care să-l lucreze după necesităţi;
  • muncitorii din fabrici şi întreprinderi să beneficieze de roadele muncii lor, devenind acţionari;
  • tot omul să poată fi proprietarul casei sau al apartamentului în care locuieşte;
  • tot cetăţeanul să-şi poată valorifica din plin potenţialul printr-o educaţie bună, de toate gradele;

Demnitate

  • cozile la alimente să dispară pentru totdeauna;
  • bătrînii, bolnavii, handicapaţii să fie îngrijiţi cum trebuie;
  • copiii să crească sănătoşi la trup şi la suflet;
  • viaţa noastră particulară, viaţa fiecăruia dintre noi, să ne aparţină nouă, nu statului şi nimeni să nu aibă dreptul să ne supravegheze, sau să se amestece în ea.

Era atunci societatea românească pregătită să îmbrăţişeze aceste propuneri? Rezultatul votului de atunci a spus NU cu desăvârşire! Şi avem acum ceva din toate acestea?

Oare acela să fi fost momentul în care un electorat prea speriat s-a aruncat cu propriile mâini într-un nou sfert de veac de întuneric? Să fi pierdut atunci pentru totdeauna poporul român trenul numit Ion Raţiu? Nu vom şti niciodată!

Ceea ce ştim este că acel popor român căruia Ion Raţiu a venit şi i-a propus normalitatea nu a găsit nimic altceva de făcut decât să-i ridiculizeze papionul. Normal: acel popor român nu văzuse în viaţa lui o felie întreagă...

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS