21
Fri, Sep
111 New Articles

PSRo s-a lansat la Turda. Cu tot cu candidat

PSRo
Typography

Peste 30 de persoane au fost prezente duminică, 13 martie, la restaurantul Taittu din centrul municipiului Turda pentru a asista la lansarea filialei turdene a Partidului Social Românesc condus, la nivel naţional, de Mircea Geoană.

La evenimentul de la Turda au fost prezenţi, printre alţii, Ruxan Roşca (preşedinte executiv al PSRo Cluj), Mircia Giurgiu (preşedinte PSRo Cluj), Dorina Mureşan (secretar PSRo Turda), Liviu Mitrea (preşedinte organizaţia de seniori) şi Ioana Giurgiu şi Camelia Tămaş (membre organizaţia de femei).

Evident, alături de aceştia a fost prezent şi George Constantinescu, preşedinte al filialei turdene a PSRo.

"Ştiţi că suntem un partid de stânga, care avem propria viziune" spunea George Constantinescu - cel care este şi candidatul partidului pentru funcţia de primar la Turda - acesta mărturisind că "multă lume m-a întrebat de ce am decis să intru în politică după atâţia ani", tot el oferind şi un răspuns: "m-a impresionat primirea preşedinteul Mircea Geoană în Statele Unite, fiind tratat cu multă prietenie şi mult respect. Mircea Geoană a creat acest partid care vrea să fie un partid al celor care n-au fost implicaţi în multe combinaţii pe care le vedem în presă".

Cum George Constantinescu este şi candidatul partidului pentru funcţia de primar, acesta a prezentat o parte din ideile pe care le are în calitate de candidat, idei printre care se află identificarea studiilor de fezabilitate şi ale proiectelor tehnice elaborate pentru municipiul Turda, în scopul identificării surselor de finanţare, identificarea forţei de muncă disponibile pe o rază de 15 km, promovarea oportunităţilor de afaceri, implementarea proiectelor de investiţii, întărirea activităţii Poliţiei Locale pentru siguranţa cetăţenilor şi dezvoltarea infrastructurii sociale şi medicale, un nou cartier rezidenţial, modernizarea iluminatului public, o nouă parcare la spital sau, de ce nu, o linie de troleu.

De menţionat este faptul că George Constantinescu a dorit să recunoască şi că ceilalţi candidaţi - Tudor Ştefănie, Cristian Matei sau Mircea Irimie - au, fiecare, merite pentru care pot fi lăudaţi.

De asemenea, atât Mircia Giurgiu cât şi Ruxan Roşca sau Dorina Mureşan şi-au expus o parte din opiniile cu care au venit la întâlnire.

Dacă Mircia Giurgiu preciza că partidul doreşte să îi atragă pe toţi cei care vor să se schimbe ceva în bine - "pentru că dacă lăsăm un grup restrâns să câştige mereu, îşi vor acumula în continuare milioane şi miloane de euro" - Ruxan Roşca a încercat să facă o radiografie a zilelor noastre în care 60% din preşedinţii consiliilor judeţene sunt cu dosare penale sau reţinuţi, în care doar s-a mimat, începând de acum 25 de ani, democraţia, Roşca mărturisind că nu mai suportă fariseismul politicienilor, în special când e vorba de PSD.

Întrebat care este speranţa noii filiale turdene pentru alegerile din vara acestui an, George Constantinescu a avansat un număr de cinci consilieri pentru consiliul local Turda.

Pe de altă parte, noul PSRo Turda spunea că îşi doreşte să îşi poată promova proiectele pe care le are pentru cetăţeni însă, întrebaţi dacă au gândit vreo alianţă post-electorală, reprezentanţii partidului condus de Mircea Geoană au răspuns, fără echivoc, că la nivel naţional s-a semnat un protocol de alianţă post electorală cu PNL.

Apreciind că la alegerile locale - chiar dacă s-au autointitulat un partid social - vor lua voturi de la toate partidele politice intrate în cursă la fel cum vor încerca să atragă şi voturile celor nehotărâţi, întrebaţi dacă vor pune aceste voturi pe tavă PNL-ului după alegeri în baza protocolului, aceeaşi reprezentanţi ai PSRo au oscilat între "nu" şi "o să vedem ce va fi după...".

Chiar dacă se declarau împotriva tuturor celor care au fost la putere până acum şi chiar dacă susţineau că se îndreaptă mai mult înspre cei care nu au mai făcut politică şi spre nevoile cetăţeneanului, din atitudinea lui Ruxan Roşca reieşea că cel mai mult reprezentanţii PSRo ar fi împotriva PSD şi chiar dacă ei susţin că nu este vorba de un partid revanşard înfiinţat de Mircea Geoană - cel care a fost exclus din PSD - protocolul în vederea unei alianţe post-electorale între PSRo şi PNL este în măsură să menţină în confuzie un electorat căruia cu fiecare ocazie i se toarnă pe gât doctrine peste doctrine.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS