19
Wed, Dec
103 New Articles

Deputatul PSD Cristina Burciu se implică în rezolvarea problemelor cu care se confruntă membrii Asociației Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice ,,Dr. Ioan Rațiu’’ din municipiul Turda

PSD
Typography

Deputatul PSD Cristina Burciu a adresat  o interpelare Ministrului, Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia-Olguţa Vasilescu, prin intermediul căreia i-a adus în atenție memoriul trimis de către conducerea Asociaţiei Pensionarilor şi Persoanelor Vârstnice „Dr. Ioan Raţiu” din municipiul Turda – preşedinte Emilia Szilagyi.

Concret, persoanele vârstnice din Turda doresc includerea sporurilor, indemnizaţiilor şi majorărilor de retribuţii tarifare care, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor şi care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, conform punctului IV a Anexei nr. 15 din Legea 263/2010, aprobată prin HG 257/2011: „IV. Alte sporuri acordate de către ministerele de resort, conform prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidenţiate împreună cu salariile aferente în statele de plată şi pentru care s-a datorat şi s-a virat contribuţia de asigurări sociale”.

„Prin răspunsul la sesizarea noastră adresată de către doamna deputat Cristina Burciu, având ca obiect completarea punctului IV din Anexa nr. 15 la Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, aprobate prin H. G .nr. 257/2011, cu un model de Adeverinţă de salarii brute conform cu statele de plată, care să cuprindă toate sporurile evidenţiate împreună cu salariile aferente în statele de plată, cum prevede acest punct IV, pentru care s-a datorat şi virat contribuţia la asigurările sociale, ne-aţi avertizat că nu cunoaştem art. 124 alin 1 din H.G. nr. 257/2011, care prevede «în situaţia prezentării şi a altor acte de vechime în munca prevăzute de lege, acestea vor cuprinde…». Or, noi pensionarii anterior intrării în vigoare a art. 124 din HG 257/2011, la stabilirea vechimii în muncă am prezentat, aşa cum prevede legea, cartea de muncă, fiind ieşiţi la pensie anterior datei de 01.04.2001, iar art.124, alin 1, din H.G. 257 a apărut după 11 ani, deci nu aveam cum să îl aplicăm.

În speţă, noi am solicitat un tip de adeverinţă cu salariile brute, ce nu este prevăzută în nici o O.U.G. sau H.G., care va determina recalcularea drepturilor de pensie ce nu au fost luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, fără a mai fi purtaţi prin instanţe pentru a ne câştiga un drept prevăzut de lege.

Prin răspunsul primit, se recunoaşte ceea ce anexa nr.15 la pct. IV desfiinţează, şi anume că Acordul global, aşa cum este reglementat de legislaţia de salarizare anterior datei de 01.04.2000, NU REPREZINTĂ UN SPOR LA SALARIU, CI O FORMA DE RETRIBUIRE.

Din moment ce se recunoaşte că acordul global este o forma de retribuire neînscrisă în cartea de muncă, dar s-a luat în considerare la calculul punctajului mediu anual salariul tarifar lunar înscris în cartea de muncă, şi în acest mod s-a furat din drepturile noastre de pensie timp de 14 ani fără un temei legal. Or, aşa cum se recunoaşte prin răspuns, pentru a proteja însă acele categorii de persoane care lucrând în acord global nu încasau salarul tarifar ci sume mai mici, s-a REGLEMENTAT (în ce mod şi de cine) ca la stabilirea pensiilor elementul de bază pentru calculul punctajului anual să fie salariul înregistrat în cartea de muncă, şi nu VENITUL EFECTIV REALIZAT. Prin acest text de mai sus se recunoaşte furtul comis din drepturile noastre de pensie ce ni se cuvin şi din acest motiv am solicitat completarea pct. IV cu adeverinţa de salarii brute.

NU trebuie schimbată legea, ci trebuie elaborat un proiect de hotărâre de modificare şi completare a pct. IV din Anexa nr. 15 la Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, şi totodată, abrogarea pct. VI din Anexa 15, care intra în contradicţie cu legea cadru, fapt constatat de toate Curţile de Apel din ţară, dovedit a fi ilegal”, se afirmă în documentul Asociaţiei Pensionarilor şi Persoanelor Vârstnice „Dr. Ioan Raţiu” din municipiul Turda.

Având în vedere cele menționate și ținând cont de faptul că în această perioadă în cadrul  Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale se lucrează la proiectul Legii Pensiilor, deputatul PSD Cristina Burciu a solicitat prezentarea unui răspuns doleanţelor pensionarilor turdeni reiterând și faptul că va relua abordarea acestui subiect.

Biroul de Presă al Deputatului PSD Cluj Cristina Burciu, 05.03.2018

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS