21
Fri, Sep
107 New Articles

Deputatul PSD Cristina Burciu susţine armonizarea Sistemului de management integrat al deşeurilor cu prevederile europene

PSD
Typography

Deputatul PSD Cristina Burciu a cerut lămuriri cu privire la stadiul implementării Sistemului de management integrat al deşeurilor, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Cluj, în cadrul unei interpelări parlamentare adresate Viceprim-Ministrului Graţiela Leocadia Gavrilescu, ministrul Mediului.

„În baza Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, România şi-a luat angajamentul de a parcurge mai multe etape importante, pentru a rezolva definitiv problemele colectării deşeurilor şi celelalte aspecte derivate din această operaţiune. Astfel, până în 2010 trebuia să valorificăm sub orice formă deşeurile, până în 2015 trebuia efectuată operaţiunea de depozitare şi incinerare, iar în anul 2017 ar fi trebuit să fie finalizat întregul sistem de management integrat al deşeurilor”, a accentuat parlamentarul turdean, în documentul oficial înaintat conducerii Ministerului Mediului.

Cristina Burciu i-a solicitat vicepremierului Gavrilescu, în finalul interpelării, să răspundă următoarelor aspecte: „1. În ce mod şi-a îndeplinit până acum România obligaţiile referitoare la implementarea sistemului de management integrat al deşeurilor?; 2. Care este situaţia actuală a valorificării deşeurilor pe plan naţional, şi punctual în judeţul Cluj?”.

„Din nefericire, realitatea a arătat că procedurile respective nu şi-au respectat termenele de finalizare asumate, astfel încât România este pasibilă de primirea unor sancţiuni europene, chiar iniţierea unui infringement. Sunt încrezătoare că Guvernul va rezolva cât mai repede aspectele sesizate, astfel încât procedurile Sistemului de management integrat al deşeurilor să fie conforme cu cerinţele europene în materie”, a concluzionat deputatul social-democrat.

Biroul de Presă al Deputatului PSD Cluj Cristina BURCIU, 3 mai 2018

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS