14
Wed, Nov
108 New Articles

Deputatul PSD Cristina Burciu se interesează pentru clujenii care au acţiuni la societăţile Ministerului Sănătăţii

PSD
Typography

Deputatul PSD Cluj, Cristina Burciu, a abordat problema situaţiei actuale a societăţilor în care Ministerul Sănătăţii a fost sau este acţionar, adresându-se oficial în acest sens ministrului de resort, Sorina Pintea.

Conform interpelării parlamentare adresate conducerii Ministerului Sănătăţii, Cristina Burciu a subliniat că „foarte mulţi români deţin în continuare acţiuni la societăţi în care Ministerul Sănătăţii a fost sau încă este acţionar, sau care funcţionează sub autoritatea şi în coordonarea ministerului pe care îl conduceţi”.

„O parte dintre aceşti oameni, a mai arătat deputatul social democrat, inclusiv din judeţul Cluj, susţin că nu deţin informaţiile necesare cu privire la drepturile pe care le au legate de acţiunile societăţilor respective, respectiv dividendele obţinute, şi nici dacă au posibilitatea vânzării acestora”.

Pentru a obţine informaţiile necesare oamenilor direct de la sursă, parlamentarul turdean a cerut ministrului Sorina Pintea răspuns la următoarele întrebări: „1. Care este situaţia firmelor la care Ministerul Sănătăţii a fost sau este acţionar, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Cluj?; 2. Ce strategie aveţi în vederea privatizării societăţilor care încă sunt sub autoritatea sau în coordonarea MS?”.

„Practic, acţionarii firmelor respective doresc să cunoască modalitatea de vânzare a acţiunilor, dar şi dacă ele sunt sau nu aducătoare de profit în acest moment. În acest fel, s-ar putea rezolva şi problema acţionarilor, respectiv mii de oameni care aveau sau mai au acţiuni la aceste firme, privatizate prin MEBO, PAS şi alte forme, a căror situaţie nu a fost reglementată până acum”, a concluzionat deputatul PSD.

Biroul de Presă al Deputatului PSD Cluj,
Cristina Burciu,
22 octombrie 2018

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS