26
Fri, May
176 New Articles

Mircea Irimie: “Domnule Tudor Ştefanie, știu cât de mult suferiți pentru că nu mai puteți controla și manipula lumea”

ALDE
Typography

ALDE  este alături de Cristian Matei, noul Primar al Municipiului Turda, aducându-și aportul prin cei 3 consilieri locali la construcția unei strategii de modernizare și a unui plan de dezvoltare durabil. 

În campania electorală am declarat în conferință de presă faptul că eu ca Deputat ALDE de Turda cât și Alianța Liberalilor și Democraților dorim să impunem o politică locală consensuală și constructivă, benefică orașului. De asemenea am declarat că ALDE se va afla în poziția în care va da forță majorității și va dori să impună în cea mai mare măsură oferta electorală pentru mandatul 2016-2020. Este bine știut faptul că în contextul în care ALDE sprijină dreapta se supără stânga iar dacă sprijină stânga, se supără dreapta! Indiferent de context, avem nevoie de o atitudine civilizată și respectuoasă.

Domnule Tudor Stefanie, vă cunosc atât de bine și știu cât de mult suferiți pentru ca nu mai puteți controla și manipula lumea  în continuare. Propria imagine, propriul interes, propriul beneficiu. Nimic altceva  nu a contat vreodată. Amenințări,  jigniri, manipulări,  constrângeri, orgolii și ură. Multă ură și răutate.  Părăsit de foarte mulți tocmai datorită comportamentului și lipsei de onestitate. De aceea dacă ar trebui sa vorbim de trădare sunteți exponentul principal. Trădarea propriilor prieteni, a colegilor, a partidului și a liderilor de la Cluj în candidaturile pentru Consiliul Județean și Europarlamentare. Trădarea față de mine pentru funcția de Viceprimar  și alegerile parlamentare din 2012. Trădarea și jocurile de culise în orice moment și cu orice preț doar pentru propria imagine și avantajul personal. Deci dacă vorbim de trădare sunteți cel mai mare trădător al Turzii și al politicii.  Oricine nu vă face jocul este denigrat și oricine vi se supune este apreciat. Dar nici unul dintre reprezentanții partidelor care astăzi vă sunt alături nu vor mai rămâne mult timp alături de dvs. și nici măcar proprii colegi de partid. Cu toții știu astăzi ce jocuri de putere faceți și cum îi blamați pe la spate. 

Domnule Ştefanie,  despre plecarea din politică va anunț dacă cumva nu ați înțeles că dvs. sunteți cel plecat. Pe ușa din spate! Pentru că după atât de multe semnale și mult prea multa vreme, turdenii v-au trimis acasă.  Ar fi trebuit să vă retrageți înțelegând ca doar Papa de la Roma rămâne în funcție până moare. Noi ceilalți suntem   foarte ușor de schimbat pentru că funcțiile politice sunt efemere. În ce privește votul turdenilor de peste 80% care au votat orice altceva dar în mod evident împotriva fostului primar spune enorm de mult. Pentru cine înțelege!  

Dvs. nu înțelegeți și nu vă schimbați deloc. Același om pătimaș și orgolios lipsit de demnitate. Priviți modelul Marius Nicoara care a știut să facă un pas lateral rămânând respectat de toți colegii și de toată clasa politica. Dar pentru un asemenea gest trebuie sa fii puternic. 

Din totalul rezultatului partidului dvs. la nivel de județ ați obținut 3% la Turda ceea ce este cel puțin jalnic și vă scoate din orice calculație viitoare. Eu la Turda am obținut aproape 30% din rezultatul total județean al partidului din care fac parte, ceea ce ne dă speranțe de viitor pentru a ajunge a doua forță politică la Turda.

În rest orice spuneți sunt doar povești și vorbe urâte. Mi-aș fi dorit să vă puteți abține de la răutăți dar cred că deja vă lipsește ceva. Astăzi încercați mascarea propriului eșec într-un război purtat în numele unui interes pentru comunitate când de fapt toată Turda știe ce vă roade și ce doriți de fapt. PUTEREA și CONTROLUL cu orice preț! Este ceea ce vă lipsește atât de mult încât ați ajuns la disperare și ați trecut la atac. Faptul  că deja se vorbește la timpul trecut despre dvs. și din ce în ce mai puțin, vă determină să atacați si să găsiți culpă oricui nu vă stă la dispoziție.   La Turda a avut loc SCHIMBAREA cerută cu disperare de toată lumea și în mod sigur nu va mai dura mult până când și în partidul dvs. va avea loc SCHIMBAREA.  Demisia dvs. de onoare este așteptată de întreg partidul al carui membru sunteți unde oameni tineri și puternici doresc o reformare și o atitudine civilizata. Dar cum nu ați avut puterea de a vă retrage la timp din funcția ocupată mult prea mult timp probabil nici acum nu aveți demnitatea de a vă retrage și va trebui ca tocmai colegii dvs. să vă trimită acasă.  Eliberarea Turzii de rău trebuie sa fie deplină și în administrație și în politică iar starea de normalitate trebuie să aducă încredere într-un viitor prosper bazat pe cooperare, consens, respect și  reciprocitate.

Invit toate partidele politice care au reprezentanți în Consiliul Local să vină alături de actualul primar pentru a fi parte împreună din toate deciziile și demersurile care trebuie să așeze Turda pe drumul firesc al dezvoltării și prosperității.

Deputat ALDE de Turda,
Mircea Vicențiu Irimie

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS