29
Thu, Jun
146 New Articles

Campionatul Naţional de Fotbal Unificat, etapa județeană 2017

Sport
Typography

În data de  7 aprilie2017, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj în colaborare cu Şcoala Gimnazială Specială – Centru de Resurse şi Documentare privind Educația Inclusivă/Integrată Cluj-Napoca au organizat etapa judeţeană a competiţiei sportive Campionatul Naţional de Fotbal Unificat, care promovează integrarea elevilor cu dizabilităţi intelectuale din învăţământul special şi special integrat, în echipe de fotbal împreună cu elevi din învăţământul de masă.

Această competiţie este organizată sub egida Fundaţiei „Special Olimpics” şi a Federaţiei Române de Fotbal, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale.

La etapa judeţeană au participat 14 echipe (12 echipe de băieţi şi 2 echipe de fete) formate din maximum 11 elevi ( fiecare echipă s-a constiuit din 6 elevi cu dizabilităţi intelectuale şi 5 parteneri), în total 120 de elevi din unități de învățământ preuniversitar  din judeţul Cluj.

Competiţia s-a desfăşurat în intervalul orar 9:00 - 14:00, în incinta Bazei Sportive Gheorgheni, iar câştigătorii etapei județene vor participa la etapa regională în data de 5 mai 2017, care va fi organizată în aceleaşicondiţii.

Echipa care va reprezenta judeţul Cluj la etapa regională esteformată din elevi ai Şcolii Gimnaziale Speciale – Centru de Resurse şi Documentare privind Educația Inclusivă/Integrată Cluj-Napoca şi elevi ai Şcolii Gimnaziale "Ioan Bob" Cluj-Napoca.

Biroul de Presă al ISJ Cluj

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS