Ce-a de-a doua ediţie a festivalului de teatru "Teatru pe Drumul Sării" organizat, la Turda, de Teatrul Municipal Turda a continuat - am spune noi - magistral cu un spectacol prin care publicul turdean a putut să vadă - odată în plus - ce înseamnă teatrul.
"Măscăriciul" este o adaptare după Anton Pavlovici Cehov semnată de Horaţiu Mălăele împreună cu Niculae Urs care au fost, de fapt, şi cei doi protagonişti ai spectacolului jucat în cadrul festivalului de la Turda.
Dar cine era, de fapt, măscăriciul?
Din interpretarea celor doi se înţelege foarte clar: actorul Vasili Vasilici Svetlovidov (Horaţiu Mălăele) stă de vorbă cu sufleurul Nikita Ivanici (Niculae Urs).
O scenă cu fragmente de decor este scena compusă din fragmente de viaţă a unui actor care, după 40 de ani de carieră, ajunge la momentul îndoielii, al întrebărilor.
Cel care era, odată, partenerul său ascuns, sufleurul Nikita, devine acum partenerul său pe scenă, iar actorul Vasili Vasilici se raportează aproape de la egal la egal cu sufleurul Nikita. Am spus "aproape de la egal la egal" pentru că diferenţa între cei doi rămâne, chiar dacă "egalizarea" e uşor forţată în anumite momente.
Cel care stătuse o viaţă sub scenă, sau în spatele acesteia - suflând actorilor replicile - urcase acum pe scenă, în luminile reflectoarelor. Doar că pe o scenă spre care nu privea niciun spectator: o lume plină prin rolurile care s-au jucat pe ea şi goală prin lipsa spectacolului.
Având, în primă instanţă, ca liant al discuţiei binemeritata vodcă, cei doi deapănă amintiri sufleurul Nikita fiind doar ascultătorul docil al neîmplinirilor actorului Vasili Vasilici. Întrebări - de multe ori fără răspuns - rămân suspendate în lumina reflectoarelor sub care Nikita şi Vasili mai sorbeau câte un păhărel.
Bucăţi de decor, bucăţi de viaţă, bucăţi de roluri pe care Vasili Vasilici le-a cunoscut, pe care le-a jucat, dar pe care Nikita, cel mult, le-a suflat. Dacă Vasili Vasilici a trăit rolurile, Nikita doar le-a suflat. Însă acum avea ocazia să le joace. Prin aspirarea sa la statutul pe care nu l-a avut niciodată dar pe care l-a experimentat, personajul Nikita nu era decât o punere în abis a neîmplinirilor mai înalte ale actorului Vasili Vasilici, cel care nu se regăsea în acel "mai înalt". Adică dacă sufleurul aspiră la lumea pe care a văzut-o doar de jos, la care a privit doar în sus, actorul aspiră la o identitate proprie pe care, căutând prin multitudinea de roluri interpretate, nu o regăseşte.
Dacă "mai înaltul" lui Nikita se actualiza, prindea formă în actorul Vasili Vasilici, "mai înaltul" lui Vasili Vasilici nu era de găsit. Actorul nu se putea regăsi pe sine. Ajutându-l pe Nikita - cu un uşor ascendent de superioritate - actorul îl punea pe sufleur în locul la care sufleurul visase transmiţându-i indirect o moştenire. Doar pe sine actorul nu se putea înălţa, iar Nikita nu avea cum să îl ajute.
Actorul era, de fapt, măscăriciul pentru că era o sumă de roluri, de interpretări, de trăiri jucate, străine propriului sine, dincolo de care nu se regăsea eu-l atât de căutat şi râvnit.
Astfel, captiv în propriile roluri şi incapabil de introspecţie, acorul era - da! - un măscărici. El era doar o urmă de fard, era un costum sau altul, era o umbră, sau, cel mult, o lumină...
Iar acum, după 40 de ani de carieră, vedea cum notele cântecului de lebădă se aşterneau, inevitabil, pe partitură. Şi trebuia să ia o decizie...
Cu un ultim efort, actorul ucide omul pe care oricum nu îl mai regăsea, lăsându-l pe sufleurul Nikita cu o lumânare în mână să ducă mai departe lumina moştenirii care a fost Vasili Vasilici în rolurile pe care acesta le-a jucat...
Caseta tehnică, aşa cum aceasta apare pe site-ul Teatrului municipal Turda (http://teatrulmunicipalturda.ro/index.php?id_menu=30&id=290) este următoarea:
Măscăriciul - după A. P. Cehov
Cu: Niculae Urs şi Horaţiu Mălăele
Traducerea textelor: Izolda Vârsta
Dramatizarea şi adaptarea scenică: Niculae Urs şi Horaţiu Mălăele
Regia: Horaţiu Mălăele
Decorul: Nina Brumuşilă
Costumele: Adriana Popa
Muzica: George Marcu
Mai multe imagini din spectacol, AICI.
