La Papion - locul destainuirilor pentru Manole Ciui

Discuţia cu Manole Ciui a început cu referire la peisajele din Transilvania, peisajele din natură. Şi discutând inclusiv despre aceste peisaje, Manole Ciui considera că, pentru ca privitorul să perceapă o lucrare, trebuie să cunoască şi omul de dincolo de lucrare. Dar tot Manole Ciui spunea că, uneori, un străin - care nu cunoaşte pictorul - se poate raporta, câteodată, mai bine la o lucrare, mai ales dacă e vorba de un cumpărător. Adică e mai bine ca cel care cumpără o lucrare să nu cunoască artistul. "Cel care cumpără o lucrare trebuie să simtă că acea lucrare îl cheamă", spunea Manole Ciui.
Mărturisind că se simte mai bine la un vernisaj nu când sala este plină de lume ci când rămâne singur cu lucrările sale, Manole Ciui identifica această stare cu cea similară momentului în care artistul finalizează lucrarea apoi, peste câtva timp, o priveşte şi chiar "vorbeşte cu lucrarea".
Dascălul Manole Ciui, însă - profesor de biologie - nu pare să fie prea ulţumit de timpul puţin. Deşi consideră că a picta înseamnă a munci - "faci primii paşi, te împiedici, dar până la urmă reuşeşti să mergi" - la şcoală parcă nu prea este timp să lucrezi cu sufletul copilului, al elevului. "Rareori suntem preocupaţi să ne cunoaştem pe noi înşine" spunea artistul care considera că "Dacă iubeşti, trăieşti mai mult".
Chiar dacă nu se consideră artist profesionist, manole Ciui îşi amintea că nu era foarte bun la desen - chiar mai lua bătaie pentru notele proaste la desen - dar că, în timp, avea un carneţel în care mai schiţa peisaje. Ba chiar în perioada în care era în învăţământ la Beclean cunoscuse un pictor care îi dădea pensule uzate pentru a-şi încerca talentul cu acelea, serviciu în schimbul căruia trebuia să stea planton, să asigure permanenţa la telefonul de la primărie.
Munca de atelier de care îşi aduce aminte Manole Ciui este cea pe care o făcea la Sângeorz în week-end-urile în care nu venea acasă. atelierul, însă, e un loc important. Acolo cunoşti artiştii, la fel cum îi cunoşti în taberele de creaţie.
Cât despre taberele de creaţie, Manole Ciui spunea că e foarte important cine este prezent în acea tabără. Cu referire la artistul Ionică Todea, Manole Ciui spunea că atunci când acesta este într-o tabără de creaţie, acolo chiar se lucrează.
Totuşi, perspectiva lui Manole Ciui despre finalul taberelor de creaţie este una interesantă: în cazul în care artisul lucrează intens şi îşi pune sensibilitatea şi sufletul pe o pânză sau pe mai multe, locul rămas e gol, artistul duce lipsă de sensibilitate şi devine mai rău, mai ursuz, chiar mai periculos.
După ce a vorbit şi despre relaţia din colectivul societăţii Filarmonia Turda sau al Asociaţiei Artiştilor Plastici Cluj, Manole Ciui nu consideră că a avea 300 de lucrări realizate te face important. "au fost care au avut 40 de lucrări şi au rămas în istoria artei", spunea artistul plastic turdean, cel pentru care reîntâlnirile cu lucrările mai vechi sunt similare cu o "reîntoarcere la mine îăn sat, unde stau pe spate, în iarbă, şi privesc cerul".
Despre italienii care au venit să îi cumpere lucrările, despre pictarea de icoane, despre lucrarea cu care a câştigat locul IV pe ţară dintr-un număr de 400 de lucrări, despre cum sunt momente în care îşi trezeşte soţia noaptea din somn să vadă o lucrare tocmai terminată, despre faptul că a aflat de curând că fiica sa fumează, despre cum îndrăgeşte mirosul de vpsele din micul său atelier plin cu muşcate şi despre multe, multe altele a vorbit Manole Ciui la întâlnirea de joi de la cafeneaua La Papion.
Cât despre atmosferă, aceasta a fost plăcută şi relaxată...

Avem şi câteva imagini de la întâlnire... Dacă doriţi...