Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

26
Fri, Apr
106 New Articles

Lucrările de asfaltare pe drumul judeţean 103G Ceanu Mic - Aiton au intrat pe ultima sută de metri

Actualitate
Tools
Typography

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic și locuitorii din zonă în legătură cu faptul că pe drumul judeţean DJ 103G Ceanu Mic – Aiton lucrările de întreţinere constând în aşternere de covor asfaltic sunt extrem de aproape de finalizare.

Mă bucur să pot anunța faptul că, începând din weekend, acest tronson de drum va fi pe deplin reabilitat, astfel încât va putea asigura cetățenilor din zonă și tuturor persoanelor care îl tranzitează un acces rapid și în condiții de siguranță la drumul național DN1 pe direcția Tureni și, mai departe, spre cele două municipii importante ale județului, Cluj-Napoca şi Turda.”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Lucrările de asfaltare au vizat un sector de drum în lungime de peste 6 kilometri, mai exact între kilometrul 43+287 şi kilometrul 49+950. În prealabil, au fost executate lucrări pregătitoare constând în tratarea burduşirilor, plombări, stropiri cu emulsie şi aşternere de strat de binder peste burduşiri, precum și șanțuri.

Până în acest moment s-a reușit asfaltarea a două tronsoane de drum în lungime totală de 4,8 kilometri, urmând ca, până la sfârşitul acestei săptămâni, având în vedere și condiţiile meteorologice extrem de favorabile, lucrările de asfaltare să fie finalizate. De asemenea, proiectul prevede și realizarea de acostamente.

Pentru a se asigura un grad cât mai mare de durabilitate a lucrărilor și pentru ca acestea să corespundă întru-totul normativelor din domeniu, calitatea lucrărilor este în mod constant verificată de reprezentanți ai Consiliului Județean Cluj și de diriginții de șantier din cadrul Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului Cluj, inclusiv prin prelevarea de carote care sunt analizate în cadrul unui laborator specializat în vederea verificării conformității stratului de asfalt, respectiv a grosimii şi consistenţei acestuia.

Biroul de presă
3 mai 2018

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS