20
Mon, Nov
161 New Articles

Ioana Mocean şi vorbitul în public | AUDIO

Cu gura plină
Typography

Ca să fie cât se poate de clar de la început, Ioana Mocean este şef Serviciul Baza de Date, Dispecerat şi Evidenţa Persoanelor în cadrul Poliţia Locală Turda, asta dacă e să luăm de bun ce se prezintă pe site-ul instituţiei.

Tot Ioana Mocean este cea care, cu ocazia concursului programat ca element inaugural pentru noul loc de dat cu bicicleta din Parcul Tineretului din Turda, a vorbit în numele Poliţiei Locale Turda explicând, cum a ştiut şi cum a putut, despre ce e vorba.
Ascultând şi reascultând vorbitul în public - noi considerăm că a vorbi, cu bună ştiinţă, la un microfon într-un spaţiu public se numeşte vorbit în public - din ce în ce mai mult aveam impresia că discursului Ioanei Mocean i-a picat lanţul de mai multe ori (cum altfel să numim incoerenţele integrându-le, totodată, în eveniment). Şi asta, ca să nu mai spunem că şi limba română a fost de câteva ori dată cu capul de bordura noului poligon pentru biciclete iar semantica s-a pierdut şi ea prin iarbă, că doar n-o face ea pe grozava.

Puşi în faţa alegerii între măcar trei variante - o fi din cauza unei neştiinţe crase, o fi dintr-un soi de indolenţă sau o fi doar din cauza emoţiilor - ne forţăm să optăm pentru a treia variantă şi doar de aceea suntem tentaţi să ne raportăm la situaţie într-o manieră gen "bine, fie, e prima dată, dar data viitoare deja nu se mai iartă".

Totuşi, de ce trebuie să fie o primă dată, până la urmă? Noi ăştia, mai fraieri, care am învăţat limba română din manuale, nu de pe internet, parcă avem pretenţia ca un şef de serviciu să ştie măcar limba română, să aibă măcar prezenţă în interacţiunea cu publicul, la momentul vorbitului în public. Asta dacă tot ţine morţiş să vorbească la un microfon. Dacă nu, să stea în rândul doi şi să lase pe alţii. Iar dacă tot insistă să vorbească... atunci...

Apoi, hai să nu uităm un alt aspect! Aici nu e vorba despre un ales (un consilier, un primar etc.) ci e vorba de un funcţionar public, plătit din bani publici, care nu a fost ales prin vot ci care ocupă postul pe care îl ocupă în urma unui concurs (sau cel puţin aşa ar fi normal) şi a fost promovat în funcţie de şef de serviciu în urma competenţelor (cel puţin aşa ar fi normal). Iar ocuparea unui post prin concurs urmată de promovarea pe competenţe, asta presupune existenţa unor competenţe. În fine, înţelegeţi ideea...

Iar pentru că cea mai bună probă e proba, vă invităm să ascultaţi cu propriile urechi intervenţia vocală în public a Ioanei Mocean şi să vă formaţi singuri propriile opinii în acest sens.

Şi, apropo, la final avem şi un bonus: o scurtă intervenţie a viceprimarului Lucian Nemeş, urmată de ceva de-a dreptul delicios. Parcă nu puteam renunţa la a vă împărtăşi acel moment care, efectiv, este prea frumos, prea ca la ţară! Doar ascultaţi ce produce îndemânarea unui poliţist local DJ de conjunctură...

Deci cum e? Care e aia cu "la Turda"? Sau cum e cu "puterea exemplului" care s-a nimerit taman interpretativ? Hm...

 

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS