26
Wed, Jul
140 New Articles

Blestemul României care rămâne pe loc. Sau cu ce l-o fi supărat aşa de tare România de AZI pe Eminescu de ATUNCI?

Agora
Typography

Se pare că de prea multă vreme evoluţia devine un deziderat din ce în ce mai îndepărtat, ba chiar intangibil. Iar noi stăm şi ne uităm ca proştii căutând să luăm lumină de la marile imperii care au făcut din ţara asta curtezana lor cea voluptoasă, dar fără chip.

Cu o ţară “în calea răotăţilor”, cu o naţie care fie nu vrea, fie nu e lăsată să se ridice, am avut, de-a lungul timpului, parte de aceeaşi şi aceeaşi trataţie, ca de un blestem.

Că I.L. Caragiale e mereu actual, nu mai este un lucru necunoscut (nu mai este pentru cei care l-au citit pe Caragiale).

Mai mult, privind înapoi şi în creaţia lirică românească nu există îndoială că nu s-a produs nicio evoluţie în fibra unei ţări care se încăpăţânează să rămână slugă la stăpâni. Rămânem mereu şi mereu în acelaşi loc, alergăm infinit ca un şoarece de laborator în rotiţa lui şi iată-ne, cel puţin după un secol şi ceva, în acelaşi loc. Ba mai rău, că de aceea ne-am şi întrebat încă din titlu cu ce l-o fi supărat România de AZI pe Eminescu de ATUNCI?

Că Eminescu avea puternice convingeri politice nu ne e străin (mă rog, nu ne e celor care am mai apucat să ştim de asta). Că ţara e în acelaşi loc, nici asta nu e departe de adevăr decât pentru cei cu spirit de sofişti, care vor să îţi impună adevărul lor, nu ceea ce se vede cu ochiul liber.

Realitatea recentă a fost umplută cu proteste, cu referiri la “bruxellezii” cărora nu le pasă de ţară, cu multinaţionale, cu un preşedinte care e făţiş partizan şi e prezent să-şi încurajeze protestatarii, cu guverne care lucrează la ore de seară, cu ipocrizii de cea mai joasă speţă (dacă până şi ipocriziile pot căpăta grade de comparaţie într-o lume anapoda), cu elite intelectual-tinere în opozabilitate cu pălmaşi-vârstnici, cele dintâi renegându-i şi desconsiderându-i pe cei din urmă totodată încercând să îşi impună punctele lor de vedere ca adevăruri supreme, absolute, care nu acceptă îndrăzneala de-a fi puse sub semnul îndoielii (şi când asta se întâmplă urlă ca posedaţii), aceleaşi elite înfierând diabolic retorica intervenţiei străine în România ca fiind ceva de natură iliesciano-neocomunistă. Serios? Dar Fanarul, dar iloţii, care se scurseseră aici ca să formeze “patrioţii”? De astea aţi uitat, sau astea nu servesc retoricii protestânde şi sofismelor acesteia? Aşa că hai să nu ne facem că nu ştim doar de dragul de-a ni se putea deschide larg în faţă drumul ipocriziei prosteşti până la capăt...

Hai să facem, totuşi, un exerciţiu de imaginaţie: noi postăm nişte fragmente eminesciene şi vă invităm să vedeţi asemănările cu realitatea pe care o trăim:

Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii, n-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi în aplauzele grele a canaliei de uliţi, panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii, măşti cu toate de renume din comedia minciunii?

Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul, de ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?

Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă, chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă

Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască, îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...

Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară, prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară, prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei

Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii! Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii

Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură, tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură, tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii, toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii, încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii, bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!”.

Totuşi, să vă propunem ceva mai mult!

Partea a doua a poeziei Scrisoarea III în recitarea inegalabilului şi regretatului actor Adrian Pintea.

Vedeţi, ascultaţi şi luaţi aminte cum inclusiv Nicolae Iorga avea dreptate când spunea că istoria îşi bate joc de cei ce nu o cunosc, repetându-se!

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS