Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

26
Fri, Apr
106 New Articles

Păunel nu se lasă: Prefectul PSD al Clujului agresează angajații Consiliului Județean Cluj

Administraţie
Tools
Typography

Exprimarea nemulţumirilor preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj continuă în acelaşi ton personal cu care, se pare, vrea să îi obişnuiască pe cei care sunt interesaţi de nemulţumirile sale.

Un nou comunicat semnat de preşedintele CJ Cluj, în rândurile următoare, rânduri în care vă invităm să regăsiţi colizinea tangenţială cu spectrul cromatic a epitetelor folosite de preşedinte. Dincolo de faptul că exprimă sau nu nişte adevăruri, dincolo de faptul că trage un semnal de alarmă argumentat sau nu, coloratura de limbaj uzitată parcă tot mai des de preşedintele CJ Cluj e de nepreţuit:

Prefectul PSD al Clujului agresează angajații Consiliului Județean Cluj.

Prefectul alba - neagra cu situația de urgență de la Pata Rât se consideră secretar de C.A.P.

După o sabotare continuă a situației de la Pata Rât, în care timp de 7 luni prefectul nu a făcut altceva decât să blocheze orice demers inițiat de Consiliul Județean Cluj, acum își atribuie funcții și statuturi, în mod abuziv, încălcând atribuțiile legale.

Într-o discuție telefonică, în cursul zilei de ieri, cu un angajat al Consiliului Județean Cluj, și-a permis să îl amenințe, spunându-i că angajații forului administrativ județean trebuie să raporteze și să execute ordinele prefectului, întrucât el este șeful județului. Atitudinea acestui politruc politic și a slugoilor politici, directori de deconcentrate, toți cu carnet de partid PSD, sabotează Clujul și interesele clujenilor.

Solicit public doamnei Prim-ministru să îl destituie pe prefectul alba - neagra pentru incompetență, în caz contrar voi sesiza Comisia Europeană și Guvernul.

Președintele Consiliului Județean Cluj,
Alin Tișe

P.S. Să ne amintim cu evlavie cum un domn - tot din partidul din care a răsărit spre PNL preşedintele CJ Cluj - se lăda că dăduse un cap în gură cuiva şi lumea l-a aplaudat şi l-a ales primar. Apoi preşedinte. Cu smerenie să ne plecăm aşadar în faţa posibilităţii ca şi preşedintele CJ să aibă un public ţintă căruia i se adresează în acest mod, liberal (sau libertin?), doar că nu am înţeles noi...

P.S. 2 Cei care simţiţi nevoia (liberali sau nu) să deturnaţi atenţia de la modul de exprimare negru pe alb a preşedintelui CJ prin abaterea atenţiei de la evidenţă după şablonul “da’ şi alţii au greşit... de ce e «greşitorul» nostru mai rău ca ei?” nu vă sfiiţi. Aveţi curaj... pentru că cel puţin de curaj e nevoie să aperi un astfel de dip de exprimare din partea unui demnitar. Curaj, deci!

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS