Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

28
Sun, Apr
112 New Articles

Rotary Câmpia Turzii: Proiectul ”Sănătate prin prietenie”, în al patrulea an de implementare.  Începem în satul Boian

Sănătate
Tools
Typography

Clubul Rotary Câmpia Turzii va derula și în acest an Proiectul ”Sănătate prin prietenie” realizat în parteneriat cu Rotary Club “Floare de Colț” Abrud-Câmpeni, Fundația Sensiblu şi A&D Pharma care au pus la dispoziție o unitatea medicală mobilă pentru asigurarea în mod gratuit a unor consultații medicale generale (ecograf, EKG, luarea tensiunii etc) pentru cei interesaţi, indiferent de sex, vârstă, religie, etnie sau clasă socială.

Cabinetul medical mobil, un autovehicul dotat cu echipamentele necesare unui consult medical general, va străbate din nou localitățile cu acces mai greu la asistență medicală, asigurând gratuit consultații prin intermediul medicilor voluntari.

Încă de la debutul său, în anul 2016, prin acest proiect Rotary Club Câmpia Turzii și-a propus să ofere consultaţii medicale gratuite populaţiei din comunităţile izolate, cu acces limitat la servicii medicale minimale. În cadrul ultimului proiect derulat înainte de pandemie, în anul 2019, de serviciile medicale au beneficiat peste 60 de persoane (din Triteni Colonie, Călărași sat şi Valea Ierii Caps, jud Cluj).

În acest an Clubul Rotary Câmpia Turzii va începe prima etapă a proiectului în satul Boian, comuna Ceanu Mare. Întâlnirea cu sătenii care doresc să beneficieze de analize gratuite va avea loc Sâmbătă, 29 Octombrie 2022, la Căminul Cultural din Boian, începând cu ora 9.

Clubul Rotary Câmpia Turzii mulțumește pe această cale doamnei doctor Ramona Soporan și prietenului nostru din Club, Mahmoud Alajmi, care asigură în mod gratuit, ca voluntari, consultaţiile!

Mihai Pop

Preşedinte 2022-2023

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS