Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

26
Fri, Apr
106 New Articles

S-a dat "verde" la Zilele Turzii

Administraţie
Tools
Typography
Consilierii locali turdeni au aprobat marţi, 31 iulie, un proiect de hotărâre privind aprobarea desfăşurării celei de-a XII-a ediţii a evenimentului "Zilele Municipiului Turda".
Procedura a fost simplă: ridicăm mâna, deci suntem de acord.
Dacă e să ne luăm după raportul de specialitate semnat de administratorul public Radu Crişan aflăm lucruri frumoase precum că evenimentul la care se face referire aici este un eveniment de tradiţie la nivelul municipiului Turda şi că evenimentul "îşi propune să reunească într-un cadru organizat în primul rând membrii comunităţii turdene , dar şi a celor care apreciază acest municipiu şi să le ofere momente de relaxare în compania unor artişti de renume". Şi iată ce mai semnează Radu Crişan, anume că "sub semnul muzicii de calitate şi al preparatelor culinare specifice acestor manifestări, această acţiune a autorităţilor locale doreşte să le ofere turdenilor sentimentul apartenenţei la o comunitate puternică, plină de viaţă şi în continuă evoluţie". Frumos, nu?
Coborând în realitatea forului deliberativ local turdean, consilierii locali au aprobat şi faptul că cea de-a XII-a ediţie a evenimentului "Zilele Muncipiului Turda" se organizează în parteneriat cu SC MSA ADVERTISING SRL, mai ales dacă se ţine seama şi de colaborarea anterioară.
Consilierul USL (PSD) Cristian Matei a propus ca la nivelul forului deliberativ local să se constituie o comisie care să se ocupe de supervizarea evenimentului şi să îşi aducă aportul la organizarea evenimentului, consilierul USL propunând ca această prevedere să fie cuprinsă în proiectul de hotărâre ca "articolul 3" iar articolul 3 în forma propusă spre aprobare să devină articolul 4. În urma propunerilor şi a voturilor în plen, comisia este formată din trei consilieri locali: Cristian Matei (USL), Grigore Varo (PP-DD) şi Radu Panait (USL).
Concret, Zilele Municipiului Turda se desfăşoară în anul 2012 în perioada 31 august - 2 septembrie 2012.
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS