Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

26
Fri, Apr
106 New Articles

Se redeschide teatrul! Vezi programul pe luna septembrie la Teatrul Naţional “Aureliu Manea” Turda

Actualitate
Tools
Typography

Toamna debutează cu o mulțime de evenimente la Teatrul Național Aureliu Manea Turda, pentru toate vârstele și gusturile. În prima jumătate a lunii vom avea un spectacol în premieră, recitaluri de poezie, proiecții de film și se vor juca multe dintre spectacolele îndrăgite de către publicul turdean.

„Noi nu am avut vacanță, am jucat toată vara în Curtea Teatrului, am experimentat un alt fel de a face teatru. Dar în același timp, ne era dor de sala noastră dragă și de scena teatrului. Respectând toate regulile impuse de către autorități, vom relua spectacolele și în interior. Vă așteptăm cu termometru și dezinfectant, iar dumneavoastră să veniți cu mască. DISTANȚA NE ȚINE ÎMPREUNĂ!” – a declarat Cătălin Grigoraș, Manager TNAMT.

Luna septembrie începe cu un spectacol de improvizație, plin de energie și bună dispoziție, care a devenit rapid un favorit al publicului. Impro Șou va avea loc joi, 3.09 de la ora 19.00, în Curtea Teatrului.

Premiera spectacolului „Motanul Încălțat” în regia lui Alexandru Teodorescu va avea loc duminică, 06 septembrie, de la ora 11.00, în Sala Mare a Teatrului. Cei mici și nu numai, sunt așteptați să ia parte la cele mai noi aventuri ale Motanului nostru curajos, iar pentru cei care nu vor ajunge la premieră, spectacolul de va rejuca în data de 13.09.

În parteneriat cu Casa de Cultură Turda, vor fi organizate două evenimente. În data de 6 septembrie, ora 18.00 sărbătorim Ziua Citirii Cărții prin evenimentul „Și noi ce mai citim”, care va avea loc în Curtea fostului Colegiu Dr. I. Rațiu și unde sunt invitați toți iubitorii de carte. În aceeași locație, în data de 10 septembrie, ora 18.00, ne delectăm cu un concert de muzică clasică. La ambele evenimente intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile și pe baza unei rezervări în prealabil.

Pentru iubitorii artei lirice se organizează, în data de  11 septembrie, ora 19.00, recitalul de poezii de Octavian Goga  „În mine câteodată”, cu Valentin Oncu, Miky Paicu, Alexandru Condurat și Ingrid Neacșu.

O serie de spectacole se vor rejuca pentru cei care nu au avut ocazia să le urmărească și pentru cei care doresc să le revadă. „În căutarea sensului pierdut”, adaptare după Ion Băieșu, regia Muriel Jakab-Manea, poate fi văzut sâmbătă, 5.09, de la ora 19.00. Joi, 10.09, ora 19.00, are loc „Îngrijitorul”, o dramă în regia Alexandrei Nagy, iar sâmbătă, de la ora 19.00, ne delectăm cu îndrăgita piesă, „Take, Ianke și Cadîr”.

Ne petrecem serile relaxante de duminică urmărind filme în aer liber în Curtea Teatrului. În data de  06.09 – „Domnul Verdoux” (1947) iar în 13.09 – „Fra Diavolo” (1933).

Așadar, prima jumătate a lunii se anunță plină de evenimente minunate la care publicul turdean și nu numai, este așteptat cu drag!

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS