Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

26
Fri, Apr
106 New Articles

Festivalul Naţional de Teatru în Limba Engleză pentru Elevi “Come with Us to Dramaland”

Diverse
Tools
Typography

Aflat la cea de-a XVIII-a ediţie, evenimentul Festivalul Naţional de Teatru în Limba Engleză pentru Elevi Come with Us to Dramaland este organizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj și Asociaţia Profesorilor de Limba Engleză Cluj, CETA, cu sprijinul partenerului media Casa Radio Cluj, în perioada 8-10 iunie 2018 la Casa Radio (str. Donath nr. 160, Cluj-Napoca).

Manifestarea cultural-artistică este înscrisă în Calendarul Activităților Educative Naționale 2018 al Ministerului Educației Naționale şi beneficiază de suportul câtorva instituţii partenere: British Council Cluj, Transylvania College, Colegiul Economic ,,Iulian Pop” Cluj-Napoca, Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică ,,Octavian Stroia” Cluj-Napoca, Liceul Tehnologic Nr. 1 Cluj-Napoca, Liceul Tehnologic ,,Alexandru Borza” Cluj-Napoca, Colegiul Tehnic ,,Raluca Ripan” Cluj-Napoca şi a sponsorilor.

Scopul festivalului național este acela de a valorifica potenţialului artistic al elevilor, dezvoltarea personalităţii elevilor prin activităţi interpretative, dezvoltarea competenţelor lingvistice prin punerea în scenă a unor piese de teatru în limba engleză, dar și creşterea motivaţiei elevilor pentru învăţarea limbii engleze prin elemente de pedagogie teatrală, ca instrumente și mijloace specifice educaţiei.

Evenimentul reunește peste 350 de elevi participanţi și peste 70 de profesori de limba engleză și specialişti în dramaturgie care vor face parte din juriul competiției sau care vor susţine ateliere de lucru tematice.

Vor fi puse în scenă peste 26 de piese de teatru în limba engleză, pe grupe de vârstă diferite - nivel primar, gimnazial și liceal, astfel: la secţiunea primar vor concura 3 trupe din județul Cluj, la secțiunea gimnaziu vor performa 13 trupe din Cluj-Napoca, Turda, Vaslui, Negreşti-Oaş, Ocna Mureş, Târgu Mureş, Zalău, Arad și Giurgiu, iar la secţiunea liceu vor urca pe scenă 10 trupe reprezentând licee din Dej, Zalău, Oradea, Sighetu Marmaţiei, Gura Humorului, Cluj-Napoca, Ocna Mureş și Vaslui.

Cu drag vă invităm să vă alăturați acestui eveniment educațional!

Biroul de presă al I.Ș.J. Cluj

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS