Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

05
Sun, May
94 New Articles

De 1 iunie s-a inaugurat pista pentru biciclete din parcul din Campia Turzii | VIDEO

Actualitate
Tools
Typography

Reprezentanţi ai administraţiei locale şi foarte mulţi copii au fost prezenţi în dimineaţa zilei de duminică, 1 iunie, la inaugurarea aceea ce este prima pistă pentru biciclete din municipiul Câmpia Turzii.

Chiar dacă e o idee relativ nouă - nu mai veche de două luni - amenajarea pistei pentru biciclete a fost posibilă prin implicarea administraţiei locale, la tăiere panglicii fiind prezenţi primarul Radu Hanga, directorul companiei de Salubritate Câmpia Turzii SA lucian Şandru, consilierul ministerial Avram Gal şi profesorul Ilie Dragotă.
Loc de discursuri nu a prea fost având în vedere nerăbdarea micuţilor cu biciclete echipaţi, inclusiv inaugural, în spiritul Zilei Internaţionale a Copilului.
Şi pentru că era ziua lor, a copiilor, după ce micuţii au luat cu asalt noua pistă pentru turul inaugural, fiecare dintre participanţi a primit câte o mică atenţie dulce din partea administraţiei locale de la Câmpia Turzii.
Investiţia de peste 100.000 de lei pentru realizarea pistei a fost posibilă după ce parcul a fost curăţat de către Compania de Salubritate Câmpia Turzii printr-un efort susţinut, aşa cum aveam să aflăm de la primarul Radu Hanga care s-a referit atât la parc şi la amenajarea lui, cât şi la pista de biciclete şi la planurile pe care administraţia locală le are în zonă:

"Acest parc a constituit, de-a lungul timpului, un permanent subiect de discuţie. Mi-aduc aminte că şi înainte de 1989 existau tot felul de proiecte de amenajare".
"Eu am fost întotdeauna de părere că acest parc trebuie să fie cât mai puţin alterat de civilizaţie, dar trebuie adus la nivelul unei păduri urbane întreţinute, îngrijite, la standard de loc de agrement de pădure, nu de parc cu alei asfaltate".
"Anul acesta, în primăvară, am fost un pic mai atent asupra a ce se întâmplă în zonă şi mi-am dat seama că ar trebui şi ar fi util să deschidem zona asta pentru că publicul îşii petrecea timpul în zona periferică din cauza lăstărişului şi a buruienilor care erau în interior".
"Am avut şansa să colaborez bine cu domnul Şandru de la Compania de Salubritate care s-a mobilizat şi a făcut un volum impresionant de lucrări de degajare a teritoriului şi se şi observă acum că, mă rog, contururile arborilor se văd bine pe orizontul verde care este în spate, deci a pătruns lumina, s-a degajat terenul şi, cu sprijinul celor de la Domeniul Public, am făcut şi această pistă de biciclete care completează drumul asfaltat care există aici. În total, este un circuit închis de biciclete care ajunge la un 1,2-1,3 km. (...) Este un loc de plimbare, de agrement, de plimbare cu bicicleta prin pădure, în linişte".
"Cred că va fi bine primit de către cetăţeni şi, personal, sunt încântat de ce am reuşit să facem şi încă nu am terminat, că mai avem de degajat pădurea".
"Intenţionăm să mai amenajăm şi aici în stânga, în zona garajelor, unde am taluzat şi vom face şi acolo o pistă de vreo şase metri, asfaltată, pentru extinderea pieţei. Deci va fi o zonă superior amenajată".
"Ideea pistei de biciclete este chiar foarte nouă. A apărut acu două luni, nu mai mult, am acţionat repede şi am făcut-o".
"În zonă rămâne pădure urbană, pădure de agrement, vrem să alterăm cât mai puţin elementul natural, vom mai completa aleile cu nişte pietriş din ăsta mărunt în aşa fel încât să avem şi alei de circulaţie mai apropiate de cadrul natural".
"Vom continua acţiunea de înlăturare a arboretului, a lăstarilor, pentru a deschide spaţiul vizual, vom mai pune ceva bănci şi vom asigura un minimum de iluminat de-a lungul acestei piste de biciclete. Şi, bineînţeles, pentru că şi securitatea copiilor este importantă, de astăzi avem un agent de pază, am luat legătura şi cu organele de poliţie, i-am informat că am deschis această pistă pentru biciclete şi că-i posibil ca, în caz de complicaţii, să fie contactaţi de către oamenii noştri care asigură paza în zonă şi am dori să avem un răspuns prompt din partea lor".
"Vrem să asigurăm liniştea celor care se plimbă pe aici, mai ales că în bună măsură, datorită acestei piste de biciclete vor fi copii".

Inaugurarea pistei de biciclete de Ziua Internaţională a Copilului a avut loc, la Câmpia Turzii, sub egida "Sănătate prin sport".

În cazul în care chiar doriţi să vedeţi şi alte imagini de la eveniment, în acest scop, cu un simplu click, puteţi ajunge AICI.

Pe de altă parte, cei interesaţi dacă primarul Radu Hanga a mai spus ceva în plus faţă de ce am consemnat mai sus, sunt invitaţi să vizioneze înregistrarea video AICI.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS