Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

27
Sat, Apr
106 New Articles

La centrul "Sfanta Irina" din Turda a fost sarbatoare

Social
Tools
Typography

Ca în fiecare an, de Ziua Persoanelor cu Dizabilităţi, centrul "Sfânta Irina" din Turda se dovedeşte o gazdă primitoare pentru evenimente care au în prim plan copiii, mai ales copiii cu dizabilităţi.

În acest an, pe 3 decembrie, la centrul "Sfânta Irina" a fost, din nou, sărbătoare. O sărbătoare care a început cu un moment religios oficiat de ÎPS Andrei andreicuţ împreună cu mai mulţi preoţi din Turda şi cu părintele Florian, care are activitate intensă la "Sfânta Irina".

"Dumnezeu este vrednic să primească mulţumiri din partea noastră pentru toate lucrurile", spunea ÎPS Andrei în cuvântul său adăugând: "mulţumim lui Dumnezeu pentru toate: şi pentru lucrurile care sunt foarte bune, şi pentru cele care nouă ni se par mai puţin bune pentru că Dumnezeu îngăduie şi lucrurile rele ca să le folosească înspre binele celor ce-L iubesc pe El".

În cuvântul său, ÎPS Andrei nu a uitat să mulţumească celor care lucrează la centrul "Sfânta Irina" întru bunăstarea copiilor cu care soarta pare să nu fi fost neapărat foarte darnică.

De asemenea, reprezentând DGASPC Cluj, Nicoleta Molnar, spunea: "Să-i mulţumim lui Dumnezeu şi să ne bucurăm împreună pentru faptul că azi este o zi specială şi descoperim împreună, pe an ce trece, resursa nebănuită, talentul nebănuit pe care-l au persoanele cu dizabilităţi". În plus, Nicoleta Molnar recunoştea că profită de moment pentru a asigura de sprijinul instituţiei pe care o reprezenta şi pentru a felicita echipa de la Turda pentru rezultatele deosebite "şi pentru faptul că suntem aşa de mulţi astăzi şi citesc pe feţele tuturor bucuria revederii şi zâmbetul copiilor care, într-adevăr, ne umplu sufletele de bucurie".

Viceprimarul municipiului Turda, Lucian Nemeş, reprezenta, alături de consilierul local Cristian Felezeu, administraţia locală a municipiului Turda şi, în calitate de reprezentant, Lucian Nemeş a transmis, iniţial, mesajul primarului Tudor Ştefănie, mesaj din care trebuia reţinut că "este un bun prilej pentru a fi solidari cu cei vulnerabili, pentru a încerca să-i înţelegem, pentru a ne asuma efortul de a-i sprijini să-şi construiască o viaţă fără bariere" şi că trebuie "să facem în aşa fel încât să le facilităm integrarea în societate. De aceea, aşa cum am spus şi cu alte ocazii, nu sunteţi singuri. Uşa primarului este întotdeauna deschisă pentru voi".

Din partea sa, Lucian Nemeş a adresat, de asemenea, câteva cuvinte celor prezenţi: "Vreau să vă felicit şi să vă arăt deschiderea pe care instituţia pe care o reprezint o are faţă de dumneavoastră şi faţă de toţi cetăţenii municipiului".

Şi, pentru că era vorba de spectacol şi de iarnă şi de sărbători, copiii de la instituţia gazdă au fost primii care au avut curajul să se prezinte în faţa audienţei cu un program care cuprindea o scenetă, dar şi cântece de sezon, cântece care, prin versurile lor, vesteau Naşterea Domnului.
Aşa cum spunea şi părintele Florian, copiii de la centrul "Sfânta Irina" au depus un efort considerabil în pregătirea pentru spectacol - au muncit cam două luni de zile - dar efortul a fost răsplătit cu aplauze şi, mai ales, cu cadouri oferite chiar de Moş care a fost prezent pentru a bucura sufletele copiilor. De asemenea, nelipsite au fost cărticelele şi broşurile cu rugăciuni oferite chiar de ÎPS Andrei.

În afară de copiii de la "Sfânta Irina" în spectacol au mai fost cuprinşi copii şi de la instituţii de învăţământ din oraş precum copiii de la grădiniţa socială "Acoperământul Maicii Domnului", de la Grădiniţa "Prichindelul Isteţ", sau copiii din clasa pregătitoare de la Şcoala Gimnazială "Ioan Opriş".

Toţi copiii care au spus poezii sau au cântat, au trecut mai întâi pe la ÎPS Andrei pentru a-şi primi cărticelele cu rugăciuni, după care au trecut pe la Moş pentru a-şi primi darurile pe care acesta le aduse pentru ei.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS