Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

28
Sat, May
98 New Articles

La Turda s-au mai ocupat 12 locuinte sociale

Social
Tools
Typography

Primăria Turda a înmânat astăzi, 5 octombrie, încă 12 ordine de repartizare pentru 12 beneficiari de locuinţe sociale în unul din blocurile construite în acest scop pe strada Panait Cerna.

De la orele 9.00, primarul Tudor Ştefănie şi viceprimarul Lucian Nemeş au fost prezenţi pentru a-i felicita pe ce 12 beneficiari de locuinţe sociale - "ultimele 12 apartamente", aşa cum le numea primarul Turzii.
Este vorba de 4 apartamente cu o cameră şi 8 apartamente cu două camere, beneficiarii fiind cunoscuţi încă de la construirea blocului şi "stabiliţi conform legislaţiei în vigoare pe liste de priorităţi aprobate de Consiliul local". Sunt "cinci tronsoane de blocuri care s-au pus în folosinţă la o valoare de 8.542.000 de lei", adăuga Tudor Ştefănie, precizând că încălzirea centrală va fi funcţională "în maxim 10 zile".
"Depinde de dumneavoastră cum veţi folosi aceste locuinţe", spunea primarul Turzii atrăgând, totodată, atenţia că în condiţiile în care beneficiarii locuinţelor încalcă prevederile contractuale vor fi obligaţi să părăsească locuinţa şi menţionând că "eu nu îmi doresc să avem asemenea situaţii; n-au fost nici în celelalte apartamente şi sper că apreciaţi şansa pe care o aveţi acum".
Felicitând beneficiarii în nume personal dar şi în numele viceprimarului Lucian Nemeş şi în numele Consiliului local, Tudor Ştefănie le-a explicat celor prezenţi că după ce primesc ordinele de repartizare trebuie să se deplaseze la serviciul Administrarea Patrimoniului Imobilar (API) pentru încheierea contractului şi că "din momentul în care preluaţi, răspundeţi de tot ce e acolo".
Menţionând că - fiind vorba de locuinţe sociale - beneficiarii au obligaţi de a deschide uşa inspectorilor din primărie sau ori de câte ori se fac verificări ale instalaţiilor (prima din aceste verificări vizând chiar instalaţia de încălzire), primarul Tudor Ştefănie l-a invitat pe viceprimarul Lucian Nemeş să înmâneze, personal, fiecărui beneficiar ordinul de repartizare.
La final au fost şi întrebări care vizau spaţiile de joacă pentru copii, asfaltarea zonei sau variante de transport al copiilor la şcoală. Primarul Turzii a precizat că amenajarea spaţiilor de joacă se va face abia în primăvara anului viitor, an în care este programată şi asfaltarea în zonă. Cât despre transport, primarul spunea: "mijloc de transport pentru elevi cred că există şi acum, dacă nu există, vedem...".
Potrivit lui Tudor Ştefănie, valoarea de execuţie a apartamentelor este de 350 de euro metrul patrat, fiecare apartament având între 40 şi 52 de metri patraţi.
Beneficiarii celor 12 apartamente aşa cum apar ei în documentele de la Primăria Turda sunt:
Apartamente cu o cameră
Deac Daniela Doina
Ciobanca Gianina Silvia
Man Cruciţa
Lăcătuş Mihai Ovidiu
Apartamente cu două camere
Daroş Ramona Delia
Bocşa Claudia
Varga Maria Loredana
Popa Cristian Dorin
Dan Ioan Ludovic
Popa Mihaela
Hoca Lucia
Miron Marinela  

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS