Într-o atmosferă de eleganţă - aşa cum şi-o doresc organizatorii evenimentelor culturale găzduite de cafeneaua turdeană "La Papion" - a vut loc joi, 13 februarie 2014, o nouă întâlnire al cărei personaj principal a fost, de această dată, Dana Deac.
"Cine n-o cunoaşte pe Dana Deac?" - se întreba retoric şi amfitrionul Ladányi Emese care a început discuţia cu Dana Deac vorbind chiar despre copilăria invitatei, invitată care spunea că atât viaţa ei, cât şi întâlnirea culturală se pot foarte bine înscrie într-o definiţie formată dintr-un singur cuvânt: colaj.
"În copilărie îmi doream, la patru ani, să cânt la pian" îşi amintea Dana Deac, cea care a şi explicat de ce, până la urmă, pianul nu a rămas decât o simplă amintire din copilărie, dacă nu chiar un vis încă neîmplinit: "dacă mă contrazic cu cineva, accept poziţia celuilalt dacă vine cu argumente. Aşa că tata m-a luat de mână, m-a dus din cameră în cameră şi m-a întrebat: «Unde crezi tu că încape pianul?»", îşi amintea Dana Deac momentul renunţării, inclusiv acum mărturisind că "de câte ori văd oameni cântând la pian, simt ceva... n-aş putea să spun ce...".
Tot vârsta de patru ani, însă, era cea la care Dana Deac a învăţat să scrie şi să citească, aşa că odată ajunsă în clasa întâi s-a dus la biblioteca şcolii - actuala Şcoală Gimnazială "Ioan Opriş" - să ceară cărţi unde nu a primit iniţial şi, după ce bibliotecara a verificat că într-adevăr ştie să citească, i-a oferit cărţi cu multe poze şi text puţin, pe care eleva Dana Deac le citea foarte repede.
Cu activitatea de jurnalist Dana Deac pare să se fi întâlnit în 1993 când, împreună cu Horea Hudrea şi Diana Bănete au fost selectaţi pentru a fi colaboratori pentru Mesagerul de la Cluj. La momentul de faţă, însă, activitatea de jurnalist a Danei Deac se concretizează prin colaborări cu diverse publicaţii precum "Mioriţa", un ziar românesc din Statele Unite care se distribuie şi în Europa, Australia sau Asia, sau publicaţia "Bună dimineaţa Israel", o publicaţie româească online. Motivul pentru care aceste colaborări nu au fost făcute neapărat publice cu voce tare a fost oferit chiar de Dana Deac: "nu vorbesc pentru că stârnesc invidii şi-mi creez probleme".
În schimb, în ceea ce priveşte cititul de presă, invitata a recunoscut că nu mai citeşte presa aşa de mult. Întrebată de Emeşe de ce, Dana Deac a oferit argumentele sale cu care să îşi susţină poziţia însă nu s-a destrăbălat în detalii.
În întâlnirea cu arta, o piatră de temelie pare să fi fost contactul cu cei care au pus bazele societăţii culturale Filarmonia Turda. Cooptată de membrii fondatori ai Filarmoniei, Dana Deac era de părere că o astfel de societate culturală nu trebuie să fie creată numai pentru a fi folosită ca instrument argumnetativ, cel puţin, în aşa-zisa dispută între artiştii plastici cu studii superioare în domeniu şi cei fără studii superioare. Mai exact, societatea trebuia să cuprindă toţi artiştii pentru că astfel toţi aveau de câştigat. Chiar mai mult, invitata preciza că ceea ce dorea mai mult să facă în cadrul societăţii culturale era să aibă calitatea de scriitor şi, eventual, să organizeze evenimentele societăţii.
Dar Dana Deac nu este cunoscută doar pentru faptul că lucrează la Biblioteca Municipală "Teodor Murăşanu" din Turda, sau pentru faptul că este jurnalist, sau pentru că a scris cărţi. În ultima perioadă, Dana Deac a expus şi lucrări de artă plastică. Dacă într-o perioadă în care se confrunta cu probleme de sănătate a început să facă diferite colaje de hârtie - inspirată fiind de colajele textile ale Corneliei Vidraşcu - lucrurile aveau să evolueze începând cu un alt moment.
Participarea, în calitate de jurnalist, la cursurile de desen "Să desenăm cu emisfera dreaptă" organizate de Iudita Pellea pare să fi fost un alt moment care avea să ofere o nouă piesă în colajul vieţii Danei Deac. Recunoscând că îi place culoarea albastru fără să poată spune de ce şi mărturisind că în copilărie găsea o plăcere în a desena şi picta fără se gândi, însă, că va face acest lucru şi la maturitate, despre cursurile organizate de Iudita Pellea Dana Deac spunea: "am fost fermecată cum, după doar patru zile, ce desene au reuşit să facă oamenii care au venit la curs...", despre propria experienţă în cadrul cursurilor adăugând: "m-a programat la un curs ţinut la ea acasă... eram patru persoane şi atunci nu a mai închiriat spaţiu pentru curs...".
Experienţa urmării acestor cursuri s-a regăsit nu doar în diferitele portrete realizate cât mai ales în portretul realizat special pentru gazda întâlnirii, Emese, căreia i-a şi oferit acest portret.
Aşa cum se întâmplă, de obicei, la întâlnirile de la cafeneaua turdeană, discuţiile s-au prelungit şi, ca de obicei, cei prezenţi s-au bucurat că au mai avut prilejul unei alte evadări din cotidian.
