„Prah” la Teatrul Municipal Turda - despre incapacitatea umana in fata posibilului dorit

Piesa lui Spiró György nu îşi propunea neapărat să răspundă la întrebarea "Banii aduc fericirea?" cât mai degrabă să lase publicul să deducă acest lucru parcurgând, alături de cei doi protagonişti, stările prin care aceştia trec odată cu un element care vine ca o vâltoare în viaţa lor modestă pe care o duc, aşa cum pot, zi după zi, în nişte condiţii care numai de invidiat nu sunt.
"Prah" este povestea a doi oameni modeşti care câştigă premiul cel mare la loto. Şi-acum ce urmează?
Având doar un bilet câştigător ca tichet spre ipotetica viaţă de huzur, cei doi încep să se frământe încă în legătură cu locul în care să ţină biletul până la ridicarea premiului. Până la urmă îl aşează într-o cutie veche de cacao marca Prah, cutie care exista de pe vremea când cineva îi adusese ei această cutie cu cacao din străinătate. Element în sine al unei vieţi dorite din perspectiva unei condiţii modeste, cutia veche de cacao se valorizează din nou, de data asta conţinând în ea posibilitatea unui stil de viaţă dorit dintotdeauna, dar parcă sosit pe neaşteptate.
Problema devenea acum alta: unde ţinem cutia? Plimbată prin diverse locuri, cutia cu biletul câştigător - bilet a cărui valabilitate a fost fremătând controlată - ajunge să fie ascunsă inclusiv sub chiuvetă, lângă găleata de gunoi, însă pentru nişte oameni simpli, şi acolo era descoperită: "Când o să ducem gunoiul, n-o să mai fie ascunsă".
Cu biletul câştigător în casă, cei doi încep să treacă, involuntar, prin nişte stări contradictorii care ţes atitudini ancorate puternic ca parcursuri du-te - vino între două extreme conceptuale - bogăţie şi sărăcie - prima: ipotetică şi intangibilă, cea de-a doua: concretă şi actuală.
Astfel, planurile privind cheltuirea banilor nu întârzie să dea ghes celor doi, frânate însă de incapacitatea de a se dezlipi mental de stilul de viaţă dus atâţia ani. Deşi cel mai important lucru era să nu bată la ochi nimic, în virtutea unei treceri line de la sărac la bogat la umbra nebăgării de seamă, prima idee este ca el să îşi ia concediu fără salar, idee la care au renunţat amândoi pentru că în vremuri de criză, când şi aşa veniturile sunt puţine, nişte oameni săraci ca ei nu îşi pot permite să stea în concediu fără salar. Totuşi o alternativă considerată însă viabilă era ca el să-şi dea demisia, că doar acum erau bogaţi şi aveau bani.
Pe de altă parte, una dintre preocupări era câtă dobândă ar obţine dacă ar păstra aparenţele şi şi-ar depune cei 10 milioane de euro la bancă. Pe de altă parte, bogaţi fiind, apare ideea cumpărării unei insule, doar că nu ştiau cât ar putea costa o insulă. Când vine vorba să întrebe un avocat care ar putea fi preţul unei insule, ideea este respinsă din start: un avocat costă bani. Şi pentru ca paradoxul să respire în continuare pe parcursul problematizării, chiar nu era vorba de zgârcenia bogătanilor, cât mai degrabă de renunţările la extravaganţe ale săracilor.
Prinşi, aşadar, ca de un cleşte în rutina cotidiană, cei doi se regăsesc în faţa unei infinităţi de posibilităţi care nu se pot actualiza tocmai din cauza acelei rutine care a pus stăpânire pe ei timp de atâţia ani petrecuţi în obscuritate.
Într-o lume obscură deci şi cu ambiţii mici, cei doi îşi duceau viaţa apăsat încadraţi în paradigme gen "când am fost să prelungesc contractul la cimitir..." şi această tipologie de personaj îi făcea pe cei doi să privească şi să valorizeze marele premiu echivalându-l, conceptual, între nişte dimensiuni-reper pentru condiţia care le emana prin toţi porii, pentru că acei bani erau, de fapt, "10 milioane cât două premii Nobel pentru cât căcat am mâncat... Şi am mâncat destul!".
Cu zvâcniri de tipul "îmi iau elicopter" sau "cumpăr o cale ferată cu un tren cu locomotivă şi o să am până şi mecanicul meu personal", în minţile celor doi încolţeşte şi conceptul de străinătate, concept introdus iniţial în orizontul de aşteptare al spectatorului prin acea cutie de cacao care acum s-a împlinit conţinând în sine, mult mai concret, acea înstărire care până acum era doar o umbră, relevând-o doar ca simbol.
Doar că şi străinătatea apare dual.
Dacă pe de-o parte cei doi îşi aduc aminte de perioadele în care ea pleca în Spania la muncă, acum apare posiblitatea plecării în străinătate ca bogătaşi. Iar dacă drama plecării în Spania naşte nerostiri înghiţite în timp de tipul "cu ce curve ai umblat tu cât eu am fost în Spania?" plecarea în străinătate ca bogătaşi sperie: ea susţine că degeaba pleacă în străinătate, ce să facă ei în strănătate, că ei nu vorbesc nicio limbă, însă el, de-acum cu un posibil alt statut, recurge la ideea universală a unui limbaj mondial care nicăieri nu a dat greş: banii vorbesc.
Acei oameni care de-acum îşi permit să spună simplu "mâncăm la restaurant" îşi pun întrebări în legătură cu ce-o să fie cu copiii lor. Iar cum pesimismul e mai la îndemână decât optimismul, nişte copii învăţaţi cu bani nemunciţi o să ajungă să nu mai fie nimic de capul lor ajungându-se la concluzia tragică potrivit căreia "copiii o să fie bogaţi şi n-o să mai dea nimic pe noi".
Acestea erau gândurile unor oameni pentru care viaţa a impus legi nescrise precum "de câte ori ţi-am spus: cartoful se curăţă cu coaja subţire", oameni care, aflaţi între o posibilitate neactualizată încă şi universul personal, sunt incapabili să se opună dramei care oscilează ajungând de cele mai multe ori în acel plan personal-pesimist spre care calea este demult bătută de-a lungul anilor de modestie.
Victime ale victimizărilor personale, cei doi trăiesc în lumea al cărei contur este uneori prea îngroşat trasat de replicile ei: "e necinstit să câştigi la loto. Aşa, tu i-ai furat pe alţii care ar fi putut să câştige. Şi alţii trăiesc în mizerie!", acea ea care mai mereu îşi aminteşte de tăticul ei, cel care a construit casa în care ei locuiesc, acel tătic care a murit şi de care parcă nimeni nu îşi mai aduce aminte în afară de ea, tăticul care a fost părăsit de toţi. "Eu nu l-am părăsit", îi reamintea el, la care ea replică scurt: "Păi da, că ţie ţi-a fost foarte simplu să nu-l părăseşti, doar locuiai aici".
Pe de altă parte, incapacitatea de-a se desprinde de rutina care s-a lipit de ei transformându-i în indivizi slabi şi incapabili de a lua decizii, de a-şi asuma atitudini, a fost surprinsă de Spiró György inclusiv prin replici ale ei care trădau, în sine, acea incapacitate a omului modest: "De ce n-ai câştigat numai 10 mii, ca să nu avem atâtea probleme?".
Iar ca tabloul să fie complet, spre finalul piesei tensiunea se mută dintre extremele ipotetic-actual între cei doi ca poli ai tensiunii. Îndoiala îşi face loc mai degrabă în mintea ei, cea care îmbrăţişează cu ambele braţe ideea de a fi bogată, cea care acceptă perspectiva unei avuţii care duce disensiunile până la maximul posibil: "acuma, fiind bogată, nu te mai suport". Din nou nerostiri care ies la iveală...
Tensiunea între cei doi creşte într-atât încât el se vede nevoit să plece, ea preferând să rămână mai degrabă singură şi săracă decât bogată şi cu probleme. Ameninţând că îşi ia biletul câştigător cu el, soţul chiar îşi face bagajul şi iese pe uşă, dar se întoarce în încercarea de a înţelege ce s-a întâmplat. Ceea ce avea să urmeze dădea un răspuns cât se poate de clar: banii s-au întâmplat.
Preferând să o aibă pe ea mai degrabă decât să fie singur şi cu bani, preţul plătit pentru o fericire modestă, dar concretă, este renunţarea la câştigul fabulos.
Spectacolul a început cu doi oameni săraci şi s-a sfârşit cu doi oameni săraci. Piesa, mai exact, a cosntituit un parcurs posibil pentru ca cercul să se închidă, aducându-i şi lăsându-i pe cei doi în contextul iniţial.
Cu alte cuvinte, concretul a învins în faţa posibilului, comoditatea în faţa preocupării, siguranţa în faţa nesiguranţei. Umanitatea simplă şi modestă a câştigat. Cei doi au optat, aşadar, pentru un cunoscut - chiar dacă deficitar social şi financiar - şi au renunţat la un necunoscut îmbietor, dar străin lor.

Prah
de Spiró György
Traducerea și adaptarea: Zeno Fodor;
Regia artistică : Daniel Vulcu;
Scenografia: Oana Cernea;
Distribuția: Narcisa Pintea, Cătălin Herlo.

Mai multe imagini de la spectacol găsiţi AICI.