Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

05
Mon, Dec
135 New Articles

Oana Murariu este noul președinte al USR PLUS CLUJ

USR
Typography

Deputatul Oana Murariu a câștigat, sâmbătă, 29 octombrie, alegerile interne pentru președinția Filialei Județene USR PLUS Cluj. Ceilalți contracandidați au fost Ciubăncan Marin, Mureșan Claudiu și Trif George.

Rezultatul votului au fost următorul:

  • Oana Murariu-132
  • George Trif-42
  • Marin Ciubăncan-2
  • Claudiu Mureșan-1

În discursul care a încheiat Conferința Județeană, Oana Murariu a declarat: „Mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat încrederea pentru preluarea funcției de președinte al uneia dintre cele mai importante filiale USR, cea de la Cluj. Îi felicit pe contracandidații mei și îmi doresc să-i am alături în decursul acestui mandat.
Începe o nouă etapă pentru organizația noastră și vreau să subliniez încă de la început că primul obiectiv este acela de a asigura unitatea echipei, aceasta fiind cheia succesului pentru tot ceea ce ne propunem.
Avem potențial din toate punctele de vedere – intern, oameni pregătiți și cu inițiativă, iar extern, foarte mulți clujeni sunt alături de noi și apreciază eforturile noastre de a strica planurile actualei coaliții dăunătoare pentru România și a împinge proiecte benefice până la rezultate.
Sunt un om deschis, căruia îi place să asculte fiecare opinie înainte de a lua o hotărâre și care nu se dă în lături de la nicio provocare. Voi face tot ce îmi stă în putere, îmi voi folosi abilitățile, experiența și determinare pentru a creștere organizația împreună cu colegii mei, astfel încât să devenim prima opțiune politică a clujenilor.

Oana este de profesie avocat și se află la primul mandat de parlamentar, iar ca deputat face parte din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi și cea pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. De asemenea, cea mai recentă funcție a fost cea de vicepreședinte al Comisiei speciale pentru Legile Justiției. În guvernul PNL-USR-UDMR, a fost Secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaților. De la începutul mandatului și până acum, a deschis trei birouri parlamentare în circumscripție, la Cluj-Napoca, Huedin și Dej.

Pentru a sincroniza mandatul cu cel al președintelui și a avea o echipă care să pregătească alegerile din 2024, Conferința Județeană a decis la inițiativa Biroului Județean declanșarea procesului privind alegerile interne pentru o nouă conducere județeană. Conferința Județeană în cadrul căreia se va desfășura votul va avea loc pe 12 noiembrie.

USR PLUS continuă să fie principala forță reformatoare și singura alternativă credibilă la administrația PNL-PSD-UDMR din județul Cluj!