Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

29
Mon, Apr
105 New Articles

Ce precizari aduce deputatul Mircea Irimie cu referire la fondurile alocate spitalului turdean

Actualitate
Tools
Typography

- comunicat -
Referitor la ultimele articole apărute în unele publicaţii locale privind alocarea sumei de 4,5 milioane lei Spitalului Municipal Turda de către Ministerul Sănătăţii, doresc să aduc precizări suplimentare şi detalii care să reflecte într-un mod cât mai corect demersurile şi acţiunile care au stat la baza acestei considerabile reuşite.

În data de 20.03.2015, Partidul Conservator Turda a făcut public prin intermediul mass-mediei locale, un comunicat de presă prin care anunţa alocarea sumei de 4,5 milioane lei Spitalului Municipal Turda pentru lucrări de reparaţii şi reabilitare a pavilionului central, ca urmare a demersurilor repetate pe care le-am facut la Ministerul Sănătăţii.

În şedinta Biroului Executiv al Partidului Conservator Turda din data de 19.03.2015, am prezentat faptul că Spitalul Municipal Turda va beneficia de suma respectivă iar la baza acestei comunicări au stat înştiintarea Direcţiei de Sănătate Publică Cluj de către Ministerul Sănătăţii, privind alocarea sumei de 4,5 milioane lei pentru lucrări de reabilitare, document cu număr de înregistrare NB/2105/09.03.2015 şi intrată în DSP Cluj cu nr. 1386/09.03.2015, precum şi înştiinţarea Spitalului Municipal Turda de către Direcţia de Sănătate Publică Cluj, din data de 19.03.2015 prin care se face cunoscut faptul că în baza Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 230/2015, Spitalul Municipal Turda va beneficia de o finanţare de 4,5 milioane lei pentru reparaţii capitale.

Aceste documente au stat la baza comunicatului transmis de Partidul Conservator Turda, în data de 19.03.2015 fiind deja o certitudine alocarea sumei de 4,5 milioane lei.

Reuţita vine în urma demersurilor începute încă la începutul anului 2013, când am facut prima solicitare pentru alocarea sumei de 4 milioane lei pe bugetul anului 2014, pe baza memoriului stabilit de conducerea Spitalului Municipal Turda, alocarea fiind programată pentru sfârşitul trimestrului 2, respectiv luna iunie a anului 2014.

În această perioadă, Ministrul Sănătăţii de la acea vreme, d-nul Eugen Nicolăescu, s-a retras din funcţia deţinută, conducerea ministerului fiind preluată de actualul ministru, d-nul Nicolae Bănicioiu cu care am avut în continuare întâlniri repetate în care i-am prezentat situaţia dificilă în care se află unitatea spitalicească şi i-am reamintit de angajamentul ministerului faţă de spitalul turdean privind alocarea financiară de la finalul trimestrului 2 al anului 2014.

La sfarsitul lunii iunie m-am reîntalnit cu d-nul ministru care mi-a explicat că în trimestrul 2 nu mai sunt bani iar alocarea pentru Turda va avea loc la începutul noii sesiuni parlamentare respectiv în luna septembrie.

În luna septembrie am facut un nou demers către Ministerul Sănătăţii şi am depus un memoriu actualizat privind lucrările urgente care trebuiau făcute în sumă de 4 milioane lei precizând faptul că şi Primăria Turda va susţine financiar o parte din investiţii. Acest memoriu l-am depus la Ministerul Sănătăţii în data de 18.09.2014 cu nr. 7633.

La următoarea întâlnire, d-nul ministru Nicolae Bănicioiu mi-a explicat că nu poate aloca decât suma de 2 milioane de lei în loc de 4 milioane de lei, urmând ca Spitalul Municipal Turda să-şi prioritizeze intervenţiile în funcţie de această sumă. Am comunicat conducerii spitalului situaţia, considerând că şi aceşti bani sunt utili având în vedere multiplele nevoi urgente ale spitalului.

Din pacate nici această sumă redusă nu a fost alocată în anul 2014 însa la următoarea vizită, am obâinut o nouă promisiune a d-lui ministru de a aloca spitalului turdean suma de 4 milioane lei în primul trimestru al anului 2015.

Abordându-l pe d-nul Darius Vâlcov, la acel moment Ministrul Finanţelor, acesta mi-a confirmat faptul că Turda a fost bugetată pe anul 2015 cu suma de 4 milioane lei.

La începutul lunii februarie 2015, în cadrul unei noi discuţii cu d-nul Bănicioiu, acesta mi-a reafirmat faptul că spitalul din Turda va fi bugetat până la sfârşitul lunii martie cu o sumă mai mare decat cea promisa iniţial 4,5 sau chiar 5 milioane lei.

Astfel, conform comunicatului pe care l-am prezentat în baza documentelor, Spitalul Municipal Turda a fost bugetat cu 4,5 milioane lei pentru reparaţii capitale ale pavilionului central.

Începand cu sfârşitul anului 2013 şi până în luna martie 2015, am făcut nenumărate demersuri şi am avut întâlniri repetate pe tema finanţării spitalului, cu fostul Ministru al Sănătăţii d-nul Eugen Nicolăescu, cu actualul ministru d-nul Nicolae Băniciou cu care am avut întâlniri la Ministerul Sănătăţii la dânsul în birou, în Parlamentul României dar şi în biroul Preşedintelui Camerei Deputaţilor, d-nul Valeriu Zgonea.

De asemenea, am avut întâlniri pe aceeaşi temă şi cu Secretarul de Stat în Ministerul Sănătăţii, d-nul Răzvan Vulcănescu, cu fostul preşedinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, d-na Rodica Nassar şi cu d-nul Vasile Cepoi, Preşedintele Autorităţii Naţionale de Management Sanitar.

Toate aceste demersuri şi faptul că Turda va fi bugetată până la sfârşitul lunii martie, le-am prezentat într-o conferinţă de presă care a avut loc la sediul Partidului Conservator Turda în luna februarie şi la care au participat reprezentanţi ai mass-mediei locale.

Faptul că, colegul meu, d-nul senator Alexandru Cordoş a adresat o întrebare directă Ministrului Sănătăţii şi a prezentat public răspunsul domniei sale, nu face altceva decât să ateste înca o dată, dacă mai era cazul, ca Spitalului Municipal Turda i-a fost alocată suma de 4,5 milioane lei şi îi mulţumesc d-lui senator pentru acest demers.

Împreuna cu d-nul Alexandru Cordoş am avut multe acţiuni comune dovedind că parlamentarii care reprezintă municipiul Turda pot lucra şi colabora în folosul comunităţii pe care o reprezintă.

De asemenea îi multumesc public şi d-lui ministru, Nicolae Bănicioiu pentru înţelegere, susţinere şi pentru faptul că s-a ţinut de cuvânt.

În susţinerea celor prezentate în comunicat, am ataşat copii de pe documentele menţionate.

Deputat PC de Turda,
Mircea Vicenţiu Irimie

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS