Precizarea îi aparţine lui Dragoş Dima, reprezentantul Danube Soya Romania (director regional România, Bulgaria, Moldova Ucraina), şi a fost făcută la simpozionul Donau Soja organizat la Turda în colaborare cu Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda.
Marţi, 18 august, hotelul Sun Garden din Turda a găzduit un eveniment care îşi propunea să aducă nu doar în atenţia specialiştilor ci şi a opiniei publice importanţa realizării de culturi de soia nemodificată genetic în bazinul dunărean, dar nu numai.
Explicând că Europa este superdependentă de importuri în ceea ce priveşte consumul de soia, Dragoş Dima a precizat că la un consum anual de 40 de milioane de tone echivalent boabe, Europa trebuie să importe 95% din această cantitate, iar din soia importată 75% e modificată genetic.
La momentul de faţă principali furnizori de soia pentru Europa sunt SUA, Canada, Brazilia Argentina şi mai nou India, Paraguay sau Ucraina. Brazilia, însă, este un caz mai aparte întrucât această ţară exportă atât soia modificată genetic cât şi nemodificată.
Donau Soja este o asociaţie care s-a înfiinţat recent - în 2012 - la Viena şi care, de la 20 de membri câţi avea iniţial, a ajuns acum la 200 de membri. Asociaţia îşi propune să creeze un stimul pentru cultivarea de soia nemodificată genetic, programul fiind deja adus la cunoştinţă în state precum România, Polonia, Bulgaria, Ungaria şi Franţa, asta cu atât mai mult cu cât Europa, la momentul de faţă, se cultivă cu soia 0,4-0,5% din suprafaţa mondială, potenţialul fiind mult mai ridicat.
Intenţia Donau Soja este de a sprijini producătorii care ar putea beneficia de subvenţii în valoare de 325 euro/ha, acum suprafeţele cultivate cu soia în România fiind stabilizate valoric la 70-75 de mii de hectare, criteriile de eligibilitate pentru primirea subvenţiilor fiind: sămânţă certificată, producţie de minim 1.300 kg/ha şi vânzare certificată.
Singura ţară din regiune care îşi produce consumul de soia este Serbia. În acelaşi sens Ucraina este un caz mai aparte: deşi ar putea concura foarte bine cu Brazilia, din cele 1,8 milioane de hectare cultivate cu soia în Ucraina, pe 60% sunt cultivate cu soia modificată genetic de origine necunoscută. Şi tot la nivelul de aspecte interesante, singura ţară din Europa care şi-ar putea asigura necesarul de soia nemodificată genetic este Austria, doar că Austria exportă din producţie în Germania, Italia şi Elveţia.
Dacă, potrivit Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, România ar avea un potenţial de 700.00 de ha pentru cultivarea de soia, în plan mai larg, dacă potenţialul bazinului dunărean ar putea fi folosit la maxim s-ar putea produce necesarul de soia nemodificată genetic pentru industria alimentară, adică minim 5 milioane de tone pe an. La momentul de faţă producţia e până în două milioane de tone.
UE impune ca alimentele care conţin produse modificate genetic să fie etichetate corespunzător. Printre efectele acestei practici impuse este şi cel produs asupra cumpărătorului şi, deci, asupra activităţii comerciale.
Din spusele lui Dragoş Dima, printre ţările cu potenţial pentru culturile de soia sunt România, Bulgaria şi Republica Moldova în contextul în care lucrurile încep să se schimbe cu timpul.
Mai exact, potrivit normelor Uniunii Europene, există obligaţia ca ca alimentele care conţin produse modificate genetic să fie etichetate în acest sens. Consumatorul european, însă, percepe existenţa elementelor modificate genetic în alimente ca un factor de risc alimentar şi acest tip de presiune a consumatorului asupra producătorilor de alimente a dus la decizia ca în industria alimentară să se folosească soia nemodificată genetic (adică proteină certificată).
Chiar industria furajeră a început să ceară soia nemodificată genetic iar începând cu 2007 soia modificată genetic nici nu se mai regăseşte în catalogul european al soiurilor, nemaiputând fi cultivată.
Pe rafturile diverselor supermarketuri din străinătate se pot găsi produse pe a căror etichetă se precizezează că au în componenţă soia nemodificată genetic (chiar "garantată" de inscripţia Donau Soja) în timp ce unii producători de carne sau ouă precizează că animalele de la care provin aceste produse nu au fost hrănite cu OMG-uri (organisme modificate genetic), Austria chiar trecând, deci, la certificarea Donau Soja pentru ouă.
Donau Soja a devenit, deja, o mişcare
Aşa cum preciza Dragoş Dima, printre membrii asociaţiei se regăsesc firme, instituţii, staţiuni de cercetare-dezvoltare, firme de urilaje, procesatori din industria alimentară sau a furajelor dar şi marii retaileri precum REWE (Billa, Penny, XXL) Spar, Hofer, Lidl sau Coop, ca să numim doar câţiva.
"Mulţi au declaraţii privind OMG-urile. De exemplu REWE are ca obiectiv până în 2020 să-şi asigure maxim 12% din importuri în contextul în care consumul este de 150-200 de mii de tone anual", adăuga Dragoş Dima precizând şi că unii dintre membrii din asociaţie exced spaţiul dunărean.
Dacă biroul central Donau Soja este în Viena, alte birouri şi reprezentanţi regionali ai asociaţiei se regăsesc în Elveţia, Germania, Italia, Moldova, Polonia, România, Serbia sau Ucraina.
Printre activităţile Donau Soja se numără programele pentru fermieri (manual de bune practici, programe deonstrative, programe de instruire, diseminare de cunoştinţe), programele pentru consumatori (marca Donau Soja sau Danube Soya reprezintă soia ciltivată în europa şi fără modificări genetice) sau programele de ameliorare sau cercetare (megazonarea grupelor de maturitate în regiunea dunării şi crearea unei baze de date pentru genotipuri de soia).
Soia - plantă cultivată în China de mai bine de 5.000 de ani
Despre istoria cultivării soiei a vorbit mai mult prof. dr. Ioan Haş, directorul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda.
Apreciată ca fiind una dintre culturile minune ale lumii, "până în 1850 soia era cantonată în ţara cantoanelor. În China se cultiva de mai bine de cinci mii de ani, fiind, alături de orez, una din cele cinci plante sacre ale Chinei", spunea Ioan Haş.
Dacă Japonia şi Coreea aveau suprafeţe mici cultivate cu soia, nu acelaşi lucru se poate spune despre China care avea între 10 şi 20 de milioane de hectare de culturi de soia. Comparativ, dacă la începutul secolului XX în Statele Unite erau cultivate cu soia 100.000 de hectare, acum suprafaţa a crescut până la 31 milioane de hectare.
Suprafeţele cultivate cu soia au crescut, cu timpul la nivel mondial. Astfel, dacă în 1950 erau cultivate 20 de milioane de hectare în lume, în 1990 s-a ajuns la 60 de milioane de hectare iar în 2015 la 100 de milioane de hectare, principalii cultivatori fiind Statele Unite, Argenitina şi Brazilia.
După Primul Război Mondial soia a poposit şi în Europa, în România ajungând în 1931 unde s-au şi cultivat 7 hectare în apropiere de Luduş. O dezvoltare a suprafeţelor cultivate cu soia a avut loc în România înainte de Al Doilea Război Mondial când soia, ca plantă, se regăsea în cadrul unui contract cu Germania, astfel că la 1938 în România erau cultivate cu soia aproximativ 100.000 de hectare de teren.
În 1980 suprafaţa de teren cultivată cu soia a crescut până la 350.000 de hectare, însă această suprafaţă s-a redus după Revoluţia din 1989.
Totuşi, un uşor reviriment s-a înregistrat în perioada 2004-2007 când şi în România s-a cultivat soia modificată genetic, însă apoi suprafaţele cultivate cu soia s-au stabilizat la 70-75 de mii de hectare, deşi cu un potenţial de cultivare de peste 800.000 de hectare, România - spunea prof. dr. Ioan Haş - ar putea asigura mai bine de jumătate de necesarul de soia al Uniunii Europene.
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS
