Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

05
Sun, May
94 New Articles

Parteneriat pentru un mediu înconjurător mai curat și mai sigur

Administraţie
Tools
Typography

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, va supune spre aprobare, în cadrul ședinței ordinare ce va avea loc miercuri, 26 aprilie 2023, un proiect de hotărâre ce vizează încheierea unui protocol de colaborare între forul administrativ județean și Clubul Alpin Român Filiala Cluj.

Scopul principal al acestei colaborări este acela de a derula, în comun, acțiuni de voluntariat pentru igienizarea, refacerea sau realizarea de infrastructură turistică, respectiv poteci de drumeție, ciclism, trasee de escaladă, în acele zone care prezintă un potențial turistic deosebit în județ.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ,,Nu este prima inițiativă de acest fel în care alegem să ne implicăm, conștienți fiind de potențialul deosebit pe care Clujul îl are și de importanța unui mediu înconjurător curat și amenajat pentru turiștii care doresc să descopere frumusețile naturii. Este o excelentă relație de colaborare cu acest O.N.G. clujean, pe care am dorit să o oficializăm prin încheierea unui protocol ce va contribui, și mai mult, la intensificarea colaborării noastre”.

Acțiunile planificate urmăresc asigurarea unui mediu înconjurător curat și corespunzător protejării sănătății cetățenilor județului Cluj, prin igienizarea zonelor cu aflux mare de turiști, unde există o problemă legată de cantitatea de deșeuri rămasă în natură.

Totodată, va fi asigurat accesul vizitatorilor în zone unde există atracții turistice semnificative, urmând a fi creată o infrastructură corespunzătoare sau refăcută cea existentă. Nu în ultimul rând, prin aceste campanii populația va fi informată asupra importanței menținerii unui mediu curat asupra sănătății organismelor vii, dar și a creșterii implicării acesteia în procesul de ecologizare.

Protocolul de colaborare se va încheia pentru o perioadă de doi ani, existând posibilitatea prelungirii acestuia pentru perioade succesive de câte doi ani.

Biroul de presă
25 aprilie 2023

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS