Valentin Vişinescu este profesorul de istorie turdean care a scris o carte despre generalul Sever Andrei Mureşian. La o zi după ce cartea a ieşit de la tipar, am stat de vorbă cu profesorul Valentin Vişinescu despre carte şi despre munca depusă la realizarea acesteia.
Reporter: Domnule profesor, în urmă cu ceva vreme vorbeam despre discuţiile pe care le purtaţi dumneavoastră cu domnul Sever Andrei Mureşan în legătură cu un proiect pe care l-aţi demarat împreună, respectiv acela de a scrie dumneavoasrtă o carte despre viaţa şi activitatea domnului Sever Andrei Mureşan. Se pare că proiectul, din anumite puncte de vedere, a ajuns la final, aici însemnând mai degrabă munca dumneavoastră, ulterior urmând ca, probabil, lucrarea să apară şi pe piaţă, să zicem aşa.
Cât a durat munca de documentare, scrisul...?
Valentin Vişinescu: Cam patru luni a durat această documentare directă din sursele pe care le-a avut, ca documente, domnul general Sever Andrei Mureşanu şi mai ales din relatările experienţei sale de viaţă pentru că la 90 de ani are un culoar foarte puternic prin tot ce a făcut, a luptat, a muncit, în special în oraşul în care s-a născut şi de care este mândru.
Rep.: S-ar putea spune măcar procentual, orientativ, cam cât din carte înseamnă documentarea dumneavoastră personală şi cât înseamnă discuţii cu personajul principal?
V.V.: Pot să afirm că mai mult de 60% sunt declaraţiile personale ale generalului de care vorbim şi celelalte sunt din studiile pe care le-am făcut la diferite biblioteci şi mai ales din comparaţiile pe care le-am făcut şi, de fapt, este o împlinire a unor lucrări de istorie în care eu l-am prins pe general în ipostaze de luptător militar şi pe front şi mai ales ca şi conducător al veteranilor din Turda, pentru că a durat mai mult această documentare şi în anii trecuţi, având material destul de bogat în acest sens, pe care îl realizasem înainte de contactul pe care l-am avut cu domnia sa.
Rep.: În ce măsură s-ar putea spune că discuţiile cu o persoană ajunsă la o venerabilă vârstă – de 90 de ani – au fost dificile?
V.V.: Da, este o întrebare care merită toată atenţia. Generalul se află la o vârstă foarte înaintată, dar este o minte foarte lucidă şi are viaţa în documente destul de bine organizată pe anumite etape ale vieţii, pe care mi le-a furnizat mereu. Sigur că unele s-au mai repetat pentru că n-a avut scris decât documentele respective dar comentariul trebuia făcut direct cu persoana pe care am prezentat-o. A trebuit să le punem în acord cu perioada în care s-a desfăşurat evenimentul şi a fost o permanentă căutare ca să îmbinăm cunoştinţele pe care le aveam eu din documente, cu ale domniei sale, care s-au potrivit, dar au fost armonizate ca să dea o anumită coloratură de epocă parcursă în cele nouă decenii. Anul acesta chiar se împlinesc 90 de ani şi cred că este şi un bilanţ al întregii activităţi.
Şi am rămas surprins de faptul că încă mai are să-mi comunice şi alte lucruri apetisante pentru un trăitor în mai multe sisteme economico-politice pe care le-a cunoscut în viaţă.
Rep.: Tot în zona asta din spatele cortinei, s-o numim aşa, a muncii de scriitor, munca pe care cititorul nu o ştie, nu o cunoaşte, au fost situaţii în care domnul Mureşan să uite să vă spună ceva şi să vă sune, să zică „uite, hai că mi-am adus aminte...” sau chestii de genul acesta?
V.V.: Au fost şi astfel de cazuri, dar au fost puţine. De exemplu, un caz pe care îl pot relata şi pe care şi l-a însuşit şi domnia sa a fost legat de un meci de fotbal cu mare greutate în Liga I, sau, cum îi spunea, Divizia A...
Rep.: ...un meci în care domnia sa era implicat direct. Pentru cei care nu ştiu, domnia sa desfăşurând şi o activitate de arbitru de fotbal.
V.V.: A avut o discuţie foarte puternică înainte de meci cu un jurnalist specializat în fotbal, este vorba de Viorel Cacoveanu, şi trebuia să îmi relateze câteva date pe care le-a avut cu jurnalistul înainte de meci.
Arbitrul propriu-zis, care era şi de talie internaţională, avea să susţină un meci cu greutate între CFR Cluj şi Universitatea Cluj, echipă care se bucura de mare sprijin din partea studenţimii şi a multor clujeni şi turdeni. Discuţia a avut loc în cafeneaua Dacia, care se afla în centrul oraşului şi îl ştia pe Viorel Cacoveanu că este un fanatic al CFR-ului, dar a vrut să fie corect...
Şi nu-i mai ştia numele... Patru luni de zile n-a putut să găsească numele. Eu îi spuneam de alt jurnalist, Victor Morea – care şi el era un specialist în presa sportivă – şi el ţinea morţiş că nu este... Şi a fost curios că adevărul despre reporterul care era trup şi suflet cu CFR-ul, numele lui, a fost aflat după ce am băgat în tipar lucrarea şi în aceeaşi zi câd a apărut cartea l-am întâlnit pe Cacoveanu.
Şi-a adus aminte numai după patru luni, ca şi mine, dintr-o carte în care am apărut eu şi cu Cacoveanu, o carte de epigrame, şi s-a bucurat enorm Cacoveanu, apreciindu-l pe arbitru că a fost stăpân pe joc. Deşi a mâncat bătaie CFR-ul, totuşi, Sever Mureşan şi-a dovedit poziţia de arbitraj aşa cum a gândit-o şi mi-a spus cum s-a pregătit o noapte întreagă pentru a nu prejudicia rezultatul în favoarea cuiva, dar realitatea din teren a fost bine înţeleasă şi de partea adversă şi, din relatările lui Sever Mureşan, antrenorul echipei CFR Cluj – care era, de fapt, un mare jucător al lui „U” dar acum antrena CFR – a fost aşa de amabil încât l-a invitat după meci la un pahar de băutură şi au băut împreună şi l-a condus până la Turda, mulţumindu-i pentru acest rezultat corect.
Rep.: Aminteaţi de o discuţie a domnului Mureşan cu domnul Cacoveanu la cafeneaua Dacia, înainte de meci. Fiind vorba de un arbitru şi un jurnalist nu s-ar prea putea spune, dar o astfel de istorioară privită prin filtrul realităţii de azi ar putea duce cu gândul la un fel de străbunicul cazului „Valiza” care acum făcea furori...
V.V.: E, nu se făceau tranzacţii... mai ales la „U”... exista echipa asta nebună care era capabilă de rezultate surpriză sau să piardă la...
Rep.: Revenind la carte, când aţi luat-o de la tipar?
V.V.: Aseară la ora patru.
Rep.: Aseară (4 aprilie – n.r.)... după-masă, bănuiesc...
V.V.: După-masă, da...
Rep.: V-aţi gândit să faceţi o lansare oficială a cărţii?
V.V.: Da. Am cochetat cu domnia sa în legătură cu această lansare – pentru că m-au întrebat mulţi, după ce au apărut materialele în Ziarul 21 despre o viitoare carte închinată generalului Sever Andrei Mureşanu – eu l-am sfătuit să o avem gata la Ziua Veteranilor, care se ţine în 29 aprilie întotdeauna, şi în faţa acestor ortaci de luptă, mai ales că au existat unele înclinaţii că n-ar fi fost chiar aşa pe front. Dar, găsind scrisorile de pe front, din linia întâi, adresate mamei şi iubitei sale din Târgovişte, ele sunt nişte documente clare, dar şi depoziţia domniei sale este conformă cu aceste materiale. Nu pot fi ticluite, dar invidia omenească de multe ori poate să facă şi rău.
Şi am considerat că în primul rând trebuie să o lansăm la militarii care mai sunt, care s-au jertfit fie pe frontul de răsărit fie pe frontul de apus, pentru că este un fapt de cinstire a eroilor, a participanţilor la război.
Generalul a fost întotdeauna, de mic, condamnat să fie un erou, prin formaţia sa ca elev, ca ofiţer în specialitatea cavalerie, şi apoi ne-am gândit să o prezentăm şi la televiziune, într-o discuţie împreună cu domnul Şandru (Aurel Şandru, One Tv Turda – n.r.), dar şi la biserica greco-catolică, pentru că a făcut mult pentru reînvierea acestei credinţe strămoşeşti în Turda după aşa-zisa Revoluţie din Decembrie 1989. Merită amintite şi relaţiile pe care le-a avut cu pontifii acestei credinţe strămoşeşti şi felul în care a ştiut să lupte pentru revendicările bisericii greco-catolice.
Şi probabil cartea o să fie pusă şi în vânzare, asta depinde şi de domnia sa.
El, însă, are foarte mulţi prieteni, cu care colaborează, foarte mulţi cavalerişti din toată ţara. Este ultimul general din cavalerie care mai este în viaţă.
Rep.: Cartea se numeşte „Veteran de război Sever Andrei Mureşianu (avocat)”. Pentru cei care nu sunt neapărat atraşi de universul acesta cazon, lor ce le-aţi putea recomanda din cartea asta.
V.V.: Le-aş recomanda să lectureze cartea pentru că vor găsi o familie cu împliniri şi neîmpliniri, dar o familie puternică, făcându-şi cu destulă greutate un arbore genealogic pentru că se trage din ţăranii români din Cheia şi, prin şcoală, s-a afirmat devenind o persoanalitate, un intelectual de marcă român şi a fost întotdeauna un patriot – patriot în adevăratul sens al cuvântului.
Rep.: ...Această recomandare venind cumva în plus faţă de picaneteriile pe care le-ar putea găsi cititorul...
V.V.: Dar va găsi, din viaţa eroului pe care îl descriu, va găsi, orice cititor, lucruri interesante, lucruri pe care el le-a trăit; şi el a trăit o viaţă în care a învins greutăţile dar a şi respectat vârsta şi oamenii. În aceste relaţii cu oamenii n-a fost un om închis, s-a desfătat atunci când a putut, dar în limitele de civilizaţie şi de respect pentru semeni şi, mai ales, a închinat întotdeauna ode femeii dragi.
Şi prin poziţia sa de sportiv de performanţă a parcticat înotul, hipismul şi fotbalul, dar la nivel înalt, făcând parte din echipa puternică a Universităţii Cluj apoi din echipa refugiaţilor din Cluj care, şi-a găsit, în timpul pribegiei, după Diktatul de la Viena, loc de desfăşurare în continuare a activităţii sportive în oraşul nostru.
De mic a practicat şi atletismul dar a iubit şi literatura, fiind întotdeauna apreciat, trimis de către profsorii de la Liceul „Regele Ferdinand” (actualul Colegiu Naţional „Mihai Viteazul” n.r.) din Turda la concursurile tinerimii române, care nu erau altceva decât olimpiadele la nivel naţional.
Vom întâlni şi curiozităţi. Şi-a încheiat o familie puternică, chiar dacă a divorţat de prima soţie cu care are trei fete minunate – le-am numit în carte „cele trei graţii” – care-i averea domniei sale cu care se laudă, şi are cu ce, ele fiind realizate profesional şi cu copii.
În viaţa domniei sale sunt lucruri pe care cititorul le poate citi cu plăcere, cum ar fi mai ales pasiunea pentru vânătoare, cu vânători celebri, cu povestiri vânătoreşti de mare farmec şi, deasemeni, un alt hobby este al petrecerilor la care participă, la balurile dansante – ceaiurile dansante, cum se mai numeau – în ţinuta pe care trebuia s-o aibă şi mai ales manierele elegante cu care rupea gura târgului. Erau fete distinse care îşi făceau, în perioada interbelică, îmbrăcăminte specială numai la Cluj, ca să participe la aceste manifestări tinereşti. Pentru a putea face faţă acestor distracţii tinereşti el a fost obligat să facă şi şcoală de dans, pentru menuet şi alte dansuri care erau la modă.
Fotografiile de epocă reprezintă această participare dar cu militarismul său şi înclinat către gospodăria ţărănească. Îi plăcea şi această latură dătătoare de venituri pentru părinţii lui dar şi pentru alţi membri de familie, mai ales un unchi de la Viişoara care a reuşit, din morar, să devină un specialist în agricultură şi zootehnie.
Aceste preocupări au fost frumoase şi galante. A fost chipeş, ca bărbat, şi nici acum nu se lasă, are această poziţie verticală...
Un fapt care m-a încurajat să perseverez în a-i prezenta viaţa şi activitatea este şi acela că la vârsta de 90 de ani are anumite tabieturi de intelectual: este abonat la ziare politice şi sportive, la cărţi, ultimele cărţi în domeniile cu care se confruntă şi lucrează şi chiar se informează pe internet, fapt pe care mai puţini vârstnici îl realizează.
E o plăcere să îl vezi: dimineaţa, la ora 10.00 e în birou şi până la ora 13.00 se deconectează cu studiul ziarelor şi are atitudine proprie faţă de demnitari, faţă de politica ţării, cunoaşte multe, se informează la zi cu tot ce este în lume şi trăieşte şi acum o viaţă prin relaţiile pe care şi le-a făcut de-a lungul timpului cu conducători politici, militari, şi întotdeauna este sobru în a-şi spune mesajul său mai ales la întâlniri cu publicul sau la manifestări naţionale care au loc fie de Ziua Eroilor, fie la alte manifestări în oraşul nostru.
Deci se găsesc mijloacele de a place prin lectură comportamentul domniei sale în care se vede lupta pentru adevăr, pentru care a şi suferit închisoare, dar e mândru că a suferit alături de alţi oameni mai puternici decât domnia sa, de la care a învăţat ca în această suferinţă să reziste.
Şi a rezistat. BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS
