Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

06
Mon, Apr
172 New Articles

Finala gamerilor profesioniști Digital Crusade se organizează la Cluj Napoca - Calificările pentru turneul național de esports, League of Legends, vor avea loc în patru orașe

Hobby
Typography

Digital Crusade, cea mai vastă rețea de evenimente de esports din România, anunță, în perioada martie - aprilie 2020, un nou turneu național de League of Legends (LoL), cu calificări în patru orașe: Brașov, Sibiu, Iași și Cluj Napoca, premiile oferite câștigătorilor însumând peste 7000 euro.

Echipe de câte 5 jucători se vor înscrie în preliminariile competițiilor, în etapa calificărilor online, iar 8 echipe vor fi validate pentru fiecare dintre cele patru orașe. Calificările în LAN vor avea loc în perioada martie - aprilie 2020, după următorul calendar:

  • Brașov: 6 - 7 martie
  • Sibiu: 10 - 11 martie
  • Iași: 20 - 21 martie
  • Cluj: 3 aprilie

Înscrierea echipelor este gratuită, iar câștigătorii din fiecare locație vor participa la finalele turneului din Cluj Napoca, cheltuielile fiind acoperite de către organizatorii Digital Crusade.

Finalele turneului național League of Legends vor avea loc în data de 4 aprilie, la BT Arena, Cluj Napoca, în cadrul evenimentului Cluj Tech Society. Premiile oferite de sponsorii evenimentului vor consta în periferice și bani, locul doi fiind 1000 euro, iar locul întâi 4000 euro. 

Digital Crusade se află la a doua ediție, în 2019 fiind organizate turnee în 5 locații diferite în România și Republica Moldova. Jocurile aduse la evenimentele din toamna 2019 au fost: League of Legends, Counter Strike: Global Offensive, FIFA, Teamfight Tactics, DoTA și Hearthstone.

League of Legends este cel mai popular joc de tip MOBA (multiplayer online battle arena) din lume, în 2019 acesta fiind jucat de peste 120 de milioane de jucători activi la nivel mondial. Turneul organizat de Digital Crusade este cel mai mare astfel de eveniment din România, la ediția din primăvara 2020 estimându-se participarea a peste 600 jucători activi.

Digital Crusade este o inițiativă Transylvania Esports și Târgul de Cariere, fiind implementată pentru prima dată în toamna anului 2018 la Cluj Napoca, sub numele  „Gaming Tournaments”, iar în prezent este cea mai vastă rețea de evenimente de esports din România. 

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS