Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

04
Sat, May
101 New Articles

Elisa si Andrei, premiati in cadru festiv pentru fotografiile din concursul "Descopera Turda, orasul salinei!" | AUDIO

Actualitate
Tools
Typography

Azi, 26 august, Elisa Pilţu şi Andrei Păcurar au fost premiaţi în cadru festiv de către primarul Tudor Ştefănie, cei doi fiind câştigătorii concursului de fotografie "Descoperă Turda, oraşul salinei!", organizat ca parte integrantă a celei de-a XV-a ediţii a Zilelor Municipiului Turda.

Competiţia dedicată pasionaţilor de fotografie a fost anunţată încă de pe 17 iulie pe site-ul Primăriei Turda: "concursul de fotografie îşi propune să promoveze Municipiului Turda ca oraş turistic prin prezentarea unor lucrări de fotografie realizate de către locuitorii Turzii, care să transmită emoţia locului, a oamenilor şi a comunităţii, prin imagini ce nu pot fi transpuse în cuvinte".

Odată trimise către Primăria Turda, fotografiile au fost apoi uploadate pe pagina de facebook "a Domnului Primar Tudor Ştefănie respectiv a Primăriei Municipiului Turda", unde utilizatorii le-au putut vota prin acordare de like-uri, urmând ca fotografiile cu cele mai multe aprecieri să fie premiate.

Fotografiile au putut fi votate în locurile indicate de organizatorii concursului în perioada 12-23 august, la finalul perioadei de vot fotografia cu cele mai multe like-uri fiind cea realizată de Elisa Pilţu - 536 de like-uri - în timp ce fotografia de pe locul doi, realizată de Andrei Păcurar, a obţinut, potrivit organizatorilor concursului, 489 de like-uri, ceea ce înseamnă că, de fapt, câştigătorul concursului este Elisa Pilţu, chiar dacă aceasta nu a fost prezentă la momentul festiv de premiere pentru a-şi ridica distincţiile oferite.

Oricum, fotografiile realizate în cadrul concursului vor fi expuse pe parcursul celor trei zile - 28-30 august - în care municipiul Turda este în sărbătoare.

Totuşi, referitor la modul în care s-a realizat votul, comunicatul Primăria Turda nu a fost, considerăm noi, chiar explicit. Din moment ce în comunicat se arată că participanţii "au primit un număr impresionant de voturi prin intermediul paginii de Facebook a Primăriei Municipiului Turda şi a domnului Primar Tudor Ştefănie", nu este clar dacă au primit voturi şi prin intermediul domnului Ştefănie, sau pagina de facebook este una comună a primăriei şi a primarului. Oricum, nu e prima dată, în ultima vreme, când comunicatele Primăriei Turda excelează în lipsuri, fie că e vorba de ambiguitate sau de lipsă de logică, de exemplu.

Dacă ocupantul locului întâi a obţinut 536 de aprecieri în timp ce ocupantul locului doi a obţinut 489 de aprecieri şi diferenţa dintre ei este, aşadar, de doar 47 de aprecieri, putem spune că a fost vorba de un scor strâns, în contextul în care ocupantul locului doi a obţinut 91% din aprecierile pe care le-a obţinut ocupantul locului întâi.

Iar cum mediul online - cel care se susţine că ar fi decis câştigătorii - nu este neapărat cel mai obiectiv şi poate fi foarte vulnerabil la impulsionări de diverse tipuri, nu ştim dacă nu cumva abordarea unei strategii în acest sens te poate face învingător, un exemplu de strategie în acest sens fiind ilustrată şi în imaginea de mai jos.

Nu discutăm aici calitatea fotografiilor (cu atât mai mult cu cât decizia finală nu a aparţinut unui juriu profesionist ci valurilor de internauţi), ci doar încercam să abordăm un mod de abordare a unei competiţii, de adoptare a unei strategii... Nu ştim dacă şi concurentul de pe locul doi a optat pentru o strategie similară (ceea ce nu e deloc de condamnat, să ne înţelegem bine!), dar cert este că cea care a obţinut locul întâi a optat.

Pe de altă parte, dacă e să ne întrebaţi pe noi, comparând doar cele două fotografii, clasamentul este cât se poate de corect.

Şi ne permitem să ne dăm cu părerea măcar din perspectiva de privitor, dacă nu din perspectiva cuiva care "a tras" peste 100.000 de cadre măcar în ultimii doi-trei ani şi care mai are ceva habar şi de reguli de încadrare (regula treimilor sau chiar spirala lui Fibonacci, pentru pretenţioşi), de linii de forţă, linii de perspectivă, pattern-uri sau puncte de forţă într-un cadru - ori de emoţiile transmise prin încadrări corecte, fie că e vorba de peisaj, portret, street photography ori orice altceva - asta ca să nu ne referim, de exemplu, şi la complementaritatea culorilor, tonurile de culoare (şi emoţiile transmise în funcţie de culori şi tonuri) sau diferenţele de perspectivă care variază în funcţie de distanţele focale (şi emoţiile diferite pe care le transmit două fotografii cu acelaşi subiect, dar fotografiate cu distanţe focale diferite).

Chiar mai mult, ne permitem să ne dăm cu părerea şi din perspectiva a ceea ce organizatorii concursului "Descoperă Turda, oraşul salinei!" precizau încă de la început. Revenind la aceste precizări aflăm: "concursul de fotografie îşi propune să promoveze Municipiului Turda ca oraş turistic prin prezentarea unor lucrări de fotografie realizate de către locuitorii Turzii, care să transmită emoţia locului, a oamenilor şi a comunităţii, prin imagini ce nu pot fi transpuse în cuvinte".


Fotografia Elisei Pilţu (sursa imagine: www.primariaturda.ro)

În primul rând niciuna dintre cele două fotografii nu dă de înţeles că Turda ar fi oraşul salinei. De asemenea, niciuna dintre cele două fotografii nu dă de înţeles că Turda este oraş turistic - fotografia lui Andrei chiar este una panoramică în care oraşul în sine ocupă cam 35-40% din întreg cadrul, singurul obiectiv turistic fiind Cheile Turzii, ceea ce nu denotă neapărat valoarea turistică a Turzii, ca oraş (ci mai degrabă a Cheilor Turzii) şi nici nu duce cu gândul la salină.


Fotografia lui Andrei Păcurar (sursa imagine: www.primariaturda.ro)

Invitaţia la descoperire, însă, e mai puternic lansată de fotografia Elisei. Chiar dacă în niciuna din cele două fotografii nu se regăseşte neapărat emoţia oamenilor sau a comunităţii, emoţia locului e mai puternic transmisă de fotografia Elisei în care oraşul umple cadrul iar culorile pastel uşor desaturate asociate cu ceaţa transmit un mister care invită la descoperire (mesajul iniţial al concursului) - misterul fiind ceva care atrage - în timp ce fotografia lui Andrei (inclusiv având în vedere că privitorul "începe" privitul din stânga-sus şi termină în dreapta-jos) pare mai degrabă o fotografie a Chelior Turzii în care apare şi Turda în treimea inferioară.

OK, asta e părerea noastră şi avem dreptul - la fel ca oricine - să ne-o exprimăm. Nu avem pretenţia de obiectivitate (pentru că opinia, în sine, nu are cum să fie obiectivă) şi combaterea acestei opinii este cât se poate de binevenită. Însă, înainte de a arunca cu pietre, poate ar fi bine să mai cereţi părerea şi celor pe care îi consideraţi fotografi profesionişti (de preferat cadre didactice în domeniu, ca să nu avem dubii) şi vom vedea atunci cu ce vizetă vor mai veni pietrele.

În fine...

Nu în ultimul rând festivitatea de premiere ne-a lăsat într-o zonă de contradictoriu, de echivoc...

Ce susţin organizatorii concursului în comunicatul de pe site-ul Primăriei Turda cu privire la concursul de fotografie? Că "fotografiile primite vor putea fi votate pe pagina de Facebook a Domnului Primar Tudor Ştefănie respectiv a Primăriei Municipiului Turda, urmând ca cele care primesc cele mai multe like-uri să fie premiate în cadrul festiv".

Şi ce spune primarul Tudor Ştefănie la momentul premierii în cadru festiv? Păi referindu-se la fotografiile expuse spune: "iată cele care au fost mai apreciate de către cei care au jurizat acest concurs"... Poftim?... Cum adică "cei care au jurizat acest concurs"? Păi nu era vorba că departajarea se face prin like-uri? A existat şi un juriu şi acest lucru nu a fost anunţat? În cazul în care "cei care au jurizat" sunt cei care au dat like-uri, atunci înţelegem, dar altfel...

Totuşi, ce mai spunea primarul în cuvântul său în care anunţa momentul premierii? Anume că, anunţând primul câştigător, "v-aş ruga să îmi permiteţi, împreună cu doamna director de la Salină - care ne ajută în aprecierea acestei activităţi - s-o invităm alături de noi pe...". Adică ce înseamnă "aprecierea acestei activităţi"? Îşi dă doamna director cu părerea dacă activitatea de premiere este bună sau rea? Activitatea înseamnă, cumva, concursul de fotografie şi doamna director apreciază concursul de fotografie? Sau, pur şi simplu, doamna director şi-a dat cu părerea despre fotografii şi părerea a cântărit în decizia finală? Vorbele primarului sunt destul de ambigue şi lasă ascultătorii cu semne de întrebare...

Păi dacă pe site-ul Primăriei Turda, în comunicatul prin care se anunţă câştigătorii, se precizează atât că "Cei doi participanţi au primit un număr impresionant de voturi prin intermediul paginii de Facebook" şi firul roşu care traversează comunicatul - şi arată modalitatea de departajare a câştigătorilor - este numărul de voturi obţinute, mai poate fi vorba de un alt eventual juriu despre care organizatorii n-au spus nimic la lansarea concursului? Şi, până la urmă, ce înseamnă construcţia potrivit căreia directorul Salina Turda "ne ajută la aprecierea acestei activităţi", pentru că noi nu ne putem gândi, la momentul de faţă, decât la un singur lucru care să cadreze cu corectitudinea evenimentului, dar nu vi-l precizăm acum. În cazul în care primim vreun răspuns, o să precizăm dacă răspunsul coincide cu singurul element corect la care ne putem gândi acum.

Ca idee, doar, vă invităm să ascultaţi fragmentul din intervenţia primarului:

{mp3}2015/08/concFoto{/mp3}

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS