Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

04
Sat, May
101 New Articles

Alegeri într-un singur tur - ce spun candidaţii la funcţia de primar?

Actualitate
Tools
Typography

Decizia Curţii Constituţionale ca în 2016 alegerile pentru funcţia de primar să fie într-un singur tur poate să fie mai bine sau mai rău văzută de cei care îşi doresc să adune suficiente voturi încât să ocupe scaunul de primar.

Părerile candidaţilor sunt împărţite, ideea generală care se desprinde fiind aceea că alegeri pentru primar în două tururi este varianta cea mai democratică, un singur tur însemnând că un primar poate fi ales cu foarte puţine voturi - asta mai ales dacă numărul de candidaţi la nivelul aceleiaşi comunităţi - este mare ceea ce face ca primarul să nu fie reprezentativ pentru comunitatea pe care urmează să o conducă din funcţia pe care o va ocupa.

În ceea ce ne priveşte, am încercat să stăm de vorbă cu câţiva dintre candidaţii la funcţia de primar în municipiile Turda şi Câmpia Turzii, solicitrea noastră fiind aceea de a ne răspunde la două întrebări punctuale.

Cu precizarea că ordinea în care vă prezentăm răspunsurile în rândurile de mai jos este una strict alfabetică în funcţie de numele (şi nu prenumele) candidaţilor, iată care sunt întrebările şi ce au răspuns cei cu care am stat de vorbă:

Cum apreciaţi faptul că alegerile pentru primari se desfăşoară într-un singur tur de scrutin?

Radu Hanga - candidat ALDE la funcţia de primar al municipiului Câmpia Turzii: Consider că e în regulă că alegerile sunt într-un singur tur. din punctul meu de vedere este în regulă.

Mircea Irimie - candidat ALDE la funcţia de primar al municipiului Turda: Atunci când faci legislaţie, nu trebuie să ţii cont nici de un partid politic, nici de un candidat. Trebuie să ţii cont de ce este mai corect, mai constituţional. Această lege este făcută de cele două mari partide, PSD şi PNL, pentru că ei au cei mai mulţi primari în România şi categoric îşi favoritzează actualii primari de-a ieşi din primul tur. Turul al doilea permite redistribuirea, cel de-al doilea tur dă şansa schimbării, acesta este adevărul. Aceste legi sunt făcute să avantajeze cele două mari forţe politice.

Dorin Lojigan - candidat PNL la funcţia de primar al municipiului Câmpia Turzii: Alegerea primarilor intr-un singur tur nu poate parea pentru nimeni o idee foarte bună, deoarece există riscul ca o minoritate să decidă în dauna majorităţii. Este total nedemocratic atât ca principiu, cât şi ca mod de realizare. De exemplu, la Campia Turzii sunt înscrişi în acest moment în jur de 23.800 de votanţi. Dacă se prezintă la urne doar jumatate, exista riscul, ca şi în 2012, să fiu ales primar cu doar 3.000 de voturi, adică doar 12-13 %. Noi, PNL, ne-am dori ca votul cetăţenilor din Campia Turzii să aiba o cât mai mare reprezentativitate. Desigur, alegerea mea ca primar mă obligă să fiu un primar pentru fiecare şi mă onorează. Totuşi, legea e lege şi trebuie respectată!

Cristian Matei - candidat PSD la funcţia de primar al municipiului Turda: Oricare din variante - un tur sau două - avantajează pe unii şi dezavantajează pe alţii. Dar din moment ce Curtea Constituţională a hotărât că alegerile sunt într-un singur tur, nu ne putem opune la acest lucru. poate că este şi firesc să fie aşa datorită faptului că problema cu două tururi s-a pus destul de târziu şi nu se schimbă regula în timpul jocului. Părerea mea este că ar fi bulversat multe candidaturi.

Emil Moldovan  - candidat PMP la funcţia de primar al municipiului Turda: Eu cred că în două tururi ar fi cel mai normal să se organizeze. e mult mai OK şi din punctul de vedere al faptului că omul care intră în Primărie are girul mai multor votanţi, pentru că într-un tur poate să intre primar cineva care are, de fapt - câţi? - ştiu eu, 20%, ca să dau o cifră. şi nu este în regulă. e mult mai bine în două tururi că atunci e clar că oamenii se reorientează şi se duc spre cel care să aibă mai multă credibilitate. Iar în momentul în care primarul are peste 50% e mult mai în regulă.

Petre Pop - candidat PSD la funcţia de primar al municipiului Câmpia Turzii: Consider că normal era să fie în două tururi. Funcţia de primar este foarte importantă şi primarul trebuie să fie creditat cu mai multe voturi. Faptul că s-a încercat în ultima perioadă de timp să se schimbe acest lucru nu e normal pentru că nu poţi să schimbi regulile în timpul jocului.

Andrei Suciu - candidat independent la funcţia de primar al municipiului Turda: Dacă Curtea Constituţională a hotărât ca alegerile să se desfăşoare într-un singur tur, înseamnă că este legal şi lege trebuie respectată de fiecare dată

Tudor Ştefănie - candidat PNL la funcţia de primar al municipiului Turda: Nu comentez în legătură cu un tur sau două de scrutin. Eu am prins pe parcursul activităţii mele politice şi alegeri dintr-un tur şi alegeri din două tururi. Am câştigat cu peste 50% în ultimele două mandate, ca atare cine este valoros să se gândească să obţină peste 50% în scrutinul electoral şi atunci este valoros şi dintr-un tur şi din două.

Consideraţi că vă avantajează sau vă dezavantajează faptul că alegerile sunt într-un singur tur?

Radu Hanga - candidat ALDE la funcţia de primar al municipiului Câmpia Turzii: Pe mine mă avantajează.

Mircea Irimie - candidat ALDE la funcţia de primar al municipiului Turda: La modul cel mai onest, mai departe de faptul că mă simt dezavantajat, eu mă gândesc ce este mai bine pentru România, pentru orice localitate. Însă pentru mine, sincer, este un dezavantaj, dar nu mă descalifică, pentru că eu, din toate evaluărlile mele, am şansa de-a face schimbarea. Şi eu vă spun de acum: eu am să câştig primăria, la Turda va fi schimbare. Să ştiţi că nimic nu-i la întâmplare. Faptul că eu am fost atât de mult atacat, arată faptul că ceilalţi contracandidaţi cunosc şi ei sondajele şi că Irimie este cel care încurcă lucrurile, pentru că dacă eu eram undeva spre coada clasamentului sau la mijloc mă lăsa toată lumea să trăiesc, ori aceste atacuri repetate arată că eu sunt cel care încurc marile puteri.

Dorin Lojigan - candidat PNL la funcţia de primar al municipiului Câmpia Turzii: PNL este în mod clar favorizat, ca fiind unul dintre partidele mari. Având în vedere actuala conjunctură politică de la Campia Turzii, Lojigan Dorin şi candidaţii PNL pentru Consiliul Local al municipiului Campia Turzii sunt pregătiţi şi foarte determinaţi să câştige alegerile locale din 5 iunie şi dintr-un singur tur, deşi, recunoaştem, este mult mai democratică practica celor două tururi de scrutin.

Cristian Matei - candidat PSD la funcţia de primar al municipiului Turda: Dacă mă avantajează sau nu? Eu consider, în acest moment, că sunt avantajat deoarece am şansa cea mai mare pentru Primăria Turda.

Emil Moldovan  - candidat PMP la funcţia de primar al municipiului Turda: Nu mă avantajează. Având în vedere poziţia pe care o am în momentul acesta - este un partid mai mic, în fine - poate că, ştiu eu, fiind şi foarte mulţi candidaţi, se împarte electoratul. Dar în două tururi aş avea mai multe şanse.

Petre Pop - candidat PSD la funcţia de primar al municipiului Câmpia Turzii: În acest context poate să fie un avantaj pentru Partidul Social Democrat şi candidatul său. Mai ales în zona noastră PSD are un electorat serios, stabil şi constant şi asta o demonstrează istoricul în Câmpia Turzii iar alegerile într-un singur tur favorizează acest tip de partide.

Andrei Suciu - candidat independent la funcţia de primar al municipiului Turda: Dacă este în avantajul sau dezavantajul meu, asta vom vedea în 5 iunie.

Tudor Ştefănie - candidat PNL la funcţia de primar al municipiului Turda: Nu văd de ce ar avantaja pe cineva. Toată lumea ştia de alegeri în primul tur de când se discută de alegerile din 2016. Pe de altă parte, un candidat valoros totdeauna se va departaja de ceilalţi prin ceea ce face şi prin ceea ce vine ca program pentru populaţie.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS