Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

03
Fri, May
101 New Articles

Ce stia primarul Stefănie despre situatia de la Salina Turda

Administraţie
Tools
Typography

În conferinţa de presă organizată la primăria Turda, primarul Tudor Ştefănie s-a referit şi la ceea ce susţinea că ar fi situaţia de la Salina Turda, o situaţie care, aşa cum a fost prezentată, nu ar fi dintre cele mai bune.

De remarcat este că prezentarea unei situaţii grave la Salina Turda s-a întâmplat la o zi după ce tot o situaţie gravă se spunea de către liberali că ar fi la Salina Turda.
Primarul Turzii a prezentat cifre dar a şi spus că în unele cazuri nu are cifre exacte şi nici nu a pus - la momentul respectiv - la dispoziţia presei niciun document prin care să îşi susţină spusele.
Pentru a nu da loc la interpretări, aveţi mai jos doar citate din spusele primarului despre Salina Turda:

"Se menţionează că în societatea Salina se va face o împărţire - e un lucru foarte bun - pe centre de profit cu buget de dezvoltare şi aşa mai departe. Discutabil astăzi dacă este aşa sau nu...".
"Prin februarie 2014 se declară că vor spori încasările în acest an cu o creştere de până la 70% a veniturilor. Discutabil şi vă arăt de ce".
"S-a spus că nu e necesară reducerea tarifelor şi că se vor oferi mai multe servicii în acelaşi tarif. Şi eu sunt curios. O să plătesc tariful într-o zi să vedem care sunt serviciile suplimentare faţă de perioadele anterioare".
"Numărul vizitatorilor la salină nu s-a dublat în primele patru luni ale lui 2014 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013. Este o creştere de maxim 18%. Dublu înseamnă altceva".
"Societăţile acestea (SC domeniul Public SA şi SC Turda Salina Durgău SA - n.r.) au rulat sume importante de bani indiferent cine a fost în conducere sau în consiliul de administraţie"
"Nu este o dublare a acestor venituri", spunea Tudor Ştefănie referindu-se la informaţii potrivit dublarea încasărilor faţă de anii precedenţi.
"O să vă spun imediat care este fluxul de vizitatori în anii anteriori şi inclusiv în 2014".
"La data de 17 mai este o declaraţie că SC Salina Turda este pe profit".
"Revin nu pentru a contrazice, ci pentru a arăta o realitate care este şi a solicita să se repare acolo unde trebuie să se repare pentru că este cazul".
"Am primit un raport privind situaţia economico-financiară - singurul care a venit, n-am primit nici de la Domeniul Public, nici de la Compania de Apă - de la SC Salina"
"Stimaţi colegi, şi din 31 mai, şi din 31 a patra spune: venituri 78.985,42 lei, cheltuieli 50.000, profit 28.000 la activitatea de comerţ mărfuri suveniruri".
"Activitate financiară: venituri 12.770, cheltuieli 111.697, pierderi financiare 98.926 de lei"
"Venituri din activitatea de prestări servicii şi diverse 1.280.265 - sunt din datele prezentate de dânşii - cheltuieli cu activitatea de bază 2.047.144. La sfârşitul lunii aprilie pierderile erau de aproape 9 miliarde de lei".
"În iunie au revenit la 7,668 miliarde".
"Dacă am face o pondere cu cheltuielile de personal în veniturile din activitatea de bază ar reprezenta 75,44%. Nu ştiu dacă cineva în ţara aceasta a depăşit acest record al ponderii cu cheltuielile de personal".
"Ar fi multe de enunţat aici. N-aş vrea să intru în foarte multe, că nu mi-am propus o analiză economică totală a ceea ce este, dar pe total activitate la patru luni veniturile au fost de 1.372.018, cheltuielile au fost de 2.209.688, pierderea totală de 837.670, vizavi de ceea ce se spunea, că se lucrează pe profit".
"Stimaţi colegi, Salina a reuşit să realizeze o pierdere de 8 miliarde jumate în primele patru luni".
"Pe lângă aceasta, la fluxul de numerar, încasări din activitate totală, 1.477.209, disponibilităţi băneşti la începutul anului: 2.757.785".
"Vă readuc aminte că din cele 20 şi ceva de miliarde existente în depozite bancare, disponibilităţi băneşti, la patru luni nu mai existau decât jumătate, în jur de 10 miliarde... N-am cifrele exacte, că nu acest lucru vreau să-l scot în evidenţă".
"Deci pe lângă faptul că s-a realizat o pierdere de peste 8 miliarde pe patru luni, şi disponibilităţile băneşti s-au redus la jumătate".
"Rezultă nişte lucruri care am vrut să vi le prezint chiar cu scuzele de rigoare că am fost criticat că n-am vrut să fac sâmbătă (la o zi după inaugurarea centrului SPA - n.r.) conferinţă de presă".
"Vă readuc aminte că cele mai mari cheltuieli cu salariile pe personal au avut efectul asupra acestor pierderi şi vă anunţ doar câteva date."
"Dacă la 31.12.2013 au avut 1.568.535 lei per an, ceea ce înseamnă o medie de 130.711 lei per lună, cheltuielile pe patru luni s-au ridicat la 175.568 pe lună. Un plus numai de 449 de milioane pe lună, la care, dacă adăugăm cheltuielile cu tichete de masă, rezultă că şi aici a fost un plus în fiecare lună. Nu mai dau cifre...".
"S-a aprobat într-o şedinţă de consiliu de administraţie, în 21.05.2014 o grilă de salarizare şi un contract colectiv de muncă. Contractul colectiv de muncă nu l-am văzut. După grila de salarizare, stimaţi colegi, s-a ajuns la 16-17 oameni, nu ştiu câţi exact, la salarii de 41,250 de milioane. 41 de milioane salar la o grămadă de oameni din această societate, la care adăugaţi sporul de vechime, adăugaţi tichetele de masă şi vedeţi cam ce iasă. Atunci să nu ne mirăm că am ajuns la 74% din venituri cheltuieli cu personalul".
"Un inspector de resurse umane a ajuns la 31 de milioane. Nu mai intru să vă spun alţi directori, şefi şi nu ştiu ce. Deci a fost o majorare de salarii în acea perioadă când de fapt se ştia că se lucrează pe pierdere. Cred că e o problemă din punctul meu de vedere. Eu n-aş fi făcut aşa ceva niciodată".
"Nu vă mai spun la cheltuieli cu obiecte de inventar, o creştere lunară destul de mare faţă de 2013, de 268 de milioane pe lună".
"Nu vă mai spun la cheltuieli privind energia şi apa, iar o creştere de 500 de milioane pe lună sau ceva de genul ăsta, nu am toate cifrele".
"Vreau să spun că aceste cheltuieli au crescut extraordinar de mult".
"Vă mai dau câteva informaţii care le am şi care trebuiesc verificate, bineînţeles. Dacă cineva spune că nu-i aşa, să spună".
"Cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate 553 de milioane în patru luni. Cheltuieli de deplasări 200 de milioane în primele patru luni, cheltuieli poştale 119 milioane, cheltuieli cu servicii la terţi şi aşa mai departe".
"De fapt eu ce am vrut să scot în evidenţă? Că în acest moment, indiferent cine este membru în AGA sau în consiliul de administraţie, numit legal sau contestat sau aşezat, trebuie să preia în studiu ceea ce am spus eu şi să analizeze, de fapt, să vedem ce se întâmplă pentru că pot să aibă o justificare, să spună «domnule, consiliul local ne-a aprobat bugetul în luna aprilie şi l-a aprobat cu pierderi pe primele două...». Păi în aprilie ce era să facem, fraţilor? În aprilie pierderile deja existau, dar sunt mai mari decât ceea ce scrie bugetul".
"Vorbesc la ambele societăţi, eu nu am dat exemplu salina pentru că am vrut să scot în evidenţă discuţiile care sunt".
"Dacă am lua OUG 26/2013 cu întărirea disciplinei financiare, aprobarea bugetului inclusiv la societăţile comerciale trebuia să se facă în 20 de zile de la legea bugetului statului. Deci consiliul local dacă a aprobat aceste bugete le-a aprobat tocmai pentru a-şi continua activitatea şi a funcţiona. Am dat iar câteva exemple pentru că nu vreau să intru... ar fi multe de spus aici...".
"La 15 aprilie când s-a aprobat bugetul eu am avut, împreună cu colegii mei, câteva discuţii cu privire la modul de prezentare a bugetului şi am zis «domnule, defalcaţi-ne cheltuielile pe elemente de cheltuieli»".
"Eu aş solicita - şi-mi permit acest lucru în calitate de primar şi vă spun şi de ce - că trebuie să fie foarte atenţi la situaţia grea actuală în care se află Salina pentru că sunt cheltuieli mai mari decât veniturile încasate".
"Pierderea mi se pare foarte mare şi greu de recuperat indiferent cât vom gândi o activitate super extraordinară în perioada următoare. Să reducă clar ritmul cheltuielilor care este acum pentru că vor ajunge să nu mai aibă disponibilităţi".
"În condiţiile în care mai ai 10 miliarde din 20 de miliarde iar ritmul cheltuielilor este acesta, într-o lună maxim două nici acele 10 miliarde n-o să mai fie".
"Să nu uităm că ei au un credit contractat, că, de fapt, aici am vrut să ajung! De ce mă doare acest lucru? Nu pentru că vreau să aduc acuze cuiva. Salina are un credit garantat de bugetul local. În condiţăiile în care ei vor lucra pe pierderi, garantul trebuie să le plătească creditul. Acest lucru se doreşte? Vă dau o temă de gândire".
"Din câte am informaţii, la această dată se lucrează cu o medie de circa 3 miliarde venituri pe lună. Ca să facă recuperarea acestor pierderi şi, probabil, şi să-şi reconstituie depozitul şi să avem garanţia că se va plăti rata la credit, va trebui să dubleze veniturile, ceea ce pentru mine este foarte greu de crezut".
"Pot să vă spun că dintr-o balanţă, dintr-un document existent cu evidenţa personalului încadrat la societatea Salina, un registru de salarii, iar am rămas surprins că în registrul de salarii apar 190 de persoane. Şi aici mai sunt nişte dublări de salarii şi sume la care solicit să se dea un răspuns".
"Dacă luăm posturile, total posturi în 2013 erau 112 din care 65 ocupate - vă arăt şi unde vreau să ajung. În a cincia se majorează numărul de posturi. Eu nu comentez legalitatea sau ilegalitatea majorării, dar nu înţeleg de ce s-a majorat la 139 de posturi când posturi ocupate sunt numai 75".
"Şi vă mai dau un exemplu: la 01.12.2013, 154 de posturi majorat ca număr şi numai 92 ocupate. N-am înţeles majorarea numărului de posturi".
"În ce priveşte centrul SPA, apreciez pozitiv ceea ce s-a realizat acolo".
"Acest obiectiv şi-a început lucrările în luna a 12-a 2011, data de execuţie era 12 luni, data finalizării lucrărilor 17.11.2013, deci a mai trecut o perioadă, recepţia la terminarea lucrărilor a fost amânată, la 28.01.2014 a fost finalizată cu 50 de obiecţiuni la momentul de atunci".
"Trebuia să se facă şi acel proces verbal de stingere a acelor obiecţiuni".
"În ce mă priveşte, centrul SPA astăzi n-o să fie centru de profit".
"Spun de doi ani de zile că trebuie terminat hotelul şi insist în continuare să se facă toate procedurile de urgenţă".
"Fără o permanentizare a clientelei pe baza de tratament, acest centru SPA va intra şi el în pierderi enorme".
"Ar trebui să fie o medie de 25.000 de lei pe lună. Ca să acoperi numai apă, gaz, energie electrică, ţi-ar trebui 34 de clienţi pe zi, o medie de 1.000 de clienţi pe lună. Dacă mai adaugi cheltuieli de personal, nu mai ştiu câte persoane sunt angajate acolo, cheltuielile cu impozitele şi aşa mai departe vor mai fi de vreo 80.000 de lei. Ar trebui să mai ai 3.200 de clienţi pe lună, încă 106 clienţi pe zi. Deci ca să acoperi numai aceste cheltuieli, fără cheltuieli materiale care nu mai ştiu eu cât să fie şi aşa mai departe, ar trebui să ai o medie de 140 de clienţi plătitori la minim 25 de lei pe zi şi eu am un dubiu că se va realiza acest lucru".
"Deci n-am nicio tendinţă să aduc acuze cuiva. Vreau să apăr interesul bugetului local".
"Aş dori să se facă un studiu de urgenţă cu privire la cheltuielile existente, venituri posibile, încadrarea în cheltuieli minimale şi încadrarea într-un minim de profit la această societate".
"Într-o situaţie statistică vă readuc aminte deschiderea din 2010. au fost 375.404 plătitori. În 2011 349.302, în 2013 363.446, în 2013 347.216".
"Vreau să vă spun că până în luna iunie - datele nu le am exact pe ultima săptămână - au fost 142.872 de plătitori. Dacă vrem să acoperim pierderile pe întreaga activitate, cred ne-ar mai trebui până la sfârşitul anului să mai intre vreo 350.000 de oameni la salină plătittori. Am un dubiu din acest punct de vedere".
"Părerea mea e că dacă nu reuşim să autorizăm Salina şi să deschidem centru balnear şi să trecem pe ceea ce era de fapt strategie, vom avea o problemă pentru că în mod clar vizitarea salinei n-o să mai fie un interes atât de mare în anii ce vin cât a fost în aceşti patru ani de zile".

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS