Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

03
Fri, May
101 New Articles

Pomii fructiferi fac scoala... altfel

Diverse
Tools
Typography

Cel mai probabil majoritatea elevilor nu se dau înapoi de la activităţi care îi scot din sala de clasă. Şi asta cu atât mai mult cu cât e săptămâna "Şcoala Altfel".

Într-un astfel de context compania de Salubritate Câmpia Turzii a derulat, împreună cu elevi ai Liceului Teoretic "Pavel Dan" din Câmpia Turzii o activitate pe care elevii au cuprins-o în proiectul EcoEd.
Luni, 7 aprilie 2014, de la orele 10.00 un colţ al curţii liceului din Câmpia turzii era deja pregătit să arate altfel: gropi săpate, ţăruşi lângă fiecare groapă, puieţi de pomi fructiferi, o movilă de pământ pentru că poate e nevoie, o maşină cu apă pentru că, cel mai probabil, la fel, e nevoie, reprezentanţi ai Companiei de Salubritate, cadre didactice, elevi şi - de ce nu? - reprezentanţi ai administraţiei locale.
Pe scurt, un număr de 60 de elevi "de-a noua" şi "de-a zecea" au avut de plantat 80 de puieţi de pomi fructiferi, de care să aibă apoi grijă.
Pe lung, primarul Radu Hanga a pus mâna pe lopată şi s-a apucat de îngropat rădăcinile unui cireş ajutat de directorul adjunct Cristina popa, scena repetându-se şi cu directorul Angela Marian.
Elevii, apoi, s-au apucat, la rândul lor, de plantat puieţii de pomi fructiferi pe care urmau apoi să îi supravegheze şi să-i îngrijească, asta cu atât mai mult cu cât fiecare puiet purta, pe ţăruţul pe care îl sprijinea în prima perioadă de adaptare la liceu, numele elevilor care au contribuit la îngoparea rădăcinilor sale în ţărâna curţii şcolii.
Cu o uşoară întârziere a sosit şi administratorul public Petre Pop care, la rândul său, a dat un exemplu concret că munca e brăţară de ecologist. Ba mai mult, atât primarul Radu Hanga cât şi administratorul public Petre Pop au fost supuşi, pe rând, câte unui tir de întrebări de câte două plus două eleve care doreau neapărat să realizeze interviuri pe teme de ecologie.
Activitatea a fost una care s-a dovedit pe placul elevilor, cu atât mai mult cu cât a oferit elevilor posibilitatea ca, uneori, pe furiş, să mai lase dracu lopata şi să îşi mai facă şi câteva fotografii pentru facebook că doar, ce naiba, noi de ce ne aflăm aici?
Astfel, în cadrul unei activităţi, de altfel, antrenante, totaă lumea s-a simţit bine şi treaba a fost făcută. Însă când a venit vorba de "o scânteie în cenuşa trecutului", de "o piedică în calea uitării" se aşezau toţi - după un algoritm gen permutări de n luate câte k, dacă e să ne amintim de liceu - la poze mai abitir ca la nuntă.

Iar pe cei care doresc să vadă în plus ce şi cum (sau doar să îşi reamintească) îi invităm să nu se sfiască şi să dea, dom'le, un click AICI.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS