Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

04
Sat, May
101 New Articles

Tania vrea la cresa

Diverse
Tools
Typography

Evident, a spune că Tania vrea la creşă este un fel mai aparte de a pune problema. Dar haideţi să vedem, de fapt, cine este Tania?

Tania este o domnişorică plină de viaţă, mereu cu zâmbetul pe buze. "Problema", însă, este că Tania are o mămică, iar mămica Taniei, Anca, ar prefera să revină în câmpul muncii la expirarea celebrului concediu post natal, doar că întâmpină o problemă: nu are cu cine să lase fetiţa în perioada în care merge la serviciu.

"La noi în familie situaţia este mai deosebită şi singura variantă ar fi să găsesc o bonă". Concediul Ancăi se termină în luna august a acestui an şi, mai mult, mămica Taniei mărturisea: "ideea e că eu am vrut să stau în concediu numai un an, dar neavând ce face cu fetiţa a trebuit să rămân doi ani, cum e permis".

Din informaţiile pe care le avea la momentul discuţiei noastre, Anca ne spunea că angajarea unei bone care să stea cu fetiţa 8-9 ore pe zi, de luni până vineri, ar presupune costuri lunare ale familiei de 800-1.000 de lei sumă pe care familia nu şi-o permite.

Pe de altă parte, existenţa unei creşe "de stat" la Câmpia Turzii ar fi o variantă bună pentru mămici precum Anca, mămica fiind de părere că, spre deosebire de situaţia în care ar angaja o bonă, costurile lunare la o creşă ar fi mult mai mici.

Reîntoarcerea în câmpul muncii chiar şi după un an de zile de la naşterea copilului îşi are propriile resorturi pe care poate nu toată lumea le cunoaşte. Din acest punct de vedere Anca ne-a explicat că are prietene care locuiesc în Cluj-Napoca şi care au preferat să revină la muncă după un an de zile sau chiar mai repede de teama de a nu-şi pierde locul de muncă sau poziţia pentru că, din câte ne spunea mămica Taniei că ar fi aflat, chiar există situaţii în mediul privat în care, în situaţia în care locul de muncă este păstrat, la revenirea mamei din concediul post-natal, aceasta ar putea fi mutată la un alt departament sau într-un alt sector cu care, probabil, nu este familiarizată. Desigur, acesta e doar un exemplu de situaţie posibilă...

În discuţia pe care am purtat-o pe acest subiect, mama Taniei ne spunea că doar ea cunoaşte, la Câmpia Turzii, peste 10 mămici aflate în aproximativ aceeaşi situaţie: "Majoritatea din parc sunt gândite că se întorc la serviciu şi le trebuie bonă, pentru că la cămin ia copilul doar de la trei ani. La un an şi 11 luni se încheie concediul şi, automat, un an nu ai ce face cu copilul. Şi atunci mămicile sunt gândite ori că trebuie să îşi găsească bonă, ori că trebuie să le vină mama de nu ştiu unde în oraş să stea cu copilul, asta pentru cine are cine să le vină, că mai greu este pentru cine nu are posibilitatea sau nu există bunici".

Aşadar, mama Taniei este doar unul din mai multe cazuri - existente la Câmpia Turzii - de mămici care ar dori să revină în câmpul muncii (iar la expirarea perioadei de concediu chiar ar avea această obligaţie), care nu are cu cine să lase copilul şi care nu îşi permite să plătească lunar o bonă, dar care şi-ar permite să plătească o sumă mai mică la o creşă, dacă aceasta ar exista în oraş.

Cu alte cuvinte, proiectul administraţiei locale de la Câmpia Turzii - chiar aşa cum a fost acesta prezentat deja - de a înfiinţa o creşă în oraş nu are cum să fie decât binevenit pentru mămici precum Anca, mămici care doresc să revină în câmpul muncii, dar care nu au efectiv cu cine să îşi lase copilul pe perioada din zi cât sunt la serviciu.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS