Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

17
Fri, May
84 New Articles

Ce cadouri de Mos Nicolae au primit, public, turdenii | AUDIO

Actualitate
Tools
Typography

Ziua de duminică, 6 decembrie a fost aşteptată cu sufletul la gură de o parte dintre turdeni, mai ales de cei care deja îşi pregătiseră patinele pentru distracţia din această iarnă, dar şi de către cei mai mici dintre turdeni care îl aşteptau cu sufletul la gură pe Moş Nicolae.

Totul a început pe data de 4 decembrie când administraţia turdeană dădea publicităţii (atât în presa locală cât şi pe site-ul Primăriei inclusiv) un comunicat prin care anunţa deschiderea parinoarului în zona centrală a municipiului, comunicat semnat de primarul Tudor Ştefănie.
"Cu bucurie vă aducem la cunoştinţă faptul că duminică, în data de 06 Decembrie 2015, cu începere de la orele 16:00, vom da startul distracţiei pe patinoarul turdean" începea, scurt şi la obiect, comunicatul din 4 decembrie, comunicat din care aflam că "inaugurarea parcului de distracţii şi a patinoarului din zona centrală a Municipiului Turda" sunt posibile, odată cu sosirea Moşului, "la iniţiativa domnului Primar Tudor Ştefănie".

În acelaşi comunicat se preciza şi latura umanitară a momentului, mai exact aducerea unui zâmbet pe feţele copiilor de la "Adăpostul pentru copiii străzii Poiana" pentru care copiii de la instituţiile de învăţământ turdene au confecţionat ornamente de Crăciun şi au donat câte o jucărie.

Recitalurile de colinzi şi surprizele pentru cei mici precum şi prezenţa lui Moş Nicolae erau anunţate în acelaşi comunicat în care se mai făceau şi alte referiri la deschiderea patinoarului ca eveniment central în jurul căruia gravitează manifestările: "Inaugurarea patinoarului artificial la Turda – un moment mult aşteptat în special de către tinerii turdeni, va face ca spiritul calm din preajma Crăciunului să iesă în evidenţă prin intermediul corurilor care vor încânta audienţa adunată în preajma brazilor impodobiţi şi a surprizelor pregătite de municipalitate".

Nu în ultimul rând, "Pe această cale, în calitate de organizatori Primăria Municipiului Turda reprezentată prin intermediul domnului Primar Tudor Ştefănie transmite mulţumirile ce se cuvin sponsorului S.C. Altex România S.R.L." precum şi partenerilor S.C. Turda Salina Durgău S.A., S.C. Domeniul Public Turda S.A., Compania de Apă Arieş Turda S.A., Holcim România S.A., InterArte şi Fun Kids Turda, Şcolii "Ioan Opriş" Turda şi grădiniţelor turdene.

În aceeaşi dată de 4 decembrie, alăturat comunicatului, administraţia turdeană a transmis şi afişul evenimentului - o imagine cu un patinoar pe care apăreau Moşul cu sacul şi copii pe patine distrându-se la patinoar - însoţită de text. Cu cele mai mari caractere, pe afiş scria: "Distracţie la Patinoar", apoi, cu caractere tot mai mici (probabil în ordinea importanţei) "Târg de Iarnă", "Program artistic" şi "Colinde", data şi ora evenimentului fiind, de asemenea, trecute pe afiş: "06 Decembrie 2015, ora 16:00".

Ba chiar ne amintim şi cum se încheia comunicatul din 4 decembrie: "Vă aşteptăm cu drag la inaugurarea patinoarului turdean şi la întâlnirea cu Moş Nicolae, duminică, 06 Decembrie 2015, de la orele 16:00!". Deci invitaţia era făcută pentru inaugurarea patinoarului şi, apoi, întâlnirea cu Moş Nicolae.

Ca orice afiş care se respectă, în partea de jos a acestuia se regăseau şi sponsorii şi partenerii: Altex, Salina Turda, SC Domeniul Public Turda SA, Fun Kids Turda, CAA, Holcim şi InterArte.

La miezul zilei de sâmbătă, 5 decembrie, administraţia locală transmite un alt afiş. Pentru că de pe primul afiş lipseau doi sponsori, acesta a trebuit refăcut pentru a fi introduşi şi Penny Market şi SC Rusalca Patiserie SRL.

Ziua mult aşteptată: duminică, 6 decembrie, orele 16.00.

Lume multă pe zona pietonală din centrul Turzii: primar, viceprimar, fanfară, personaje din desene animate, lucrători prin Primărie, membrii de partid, cadre didactice, elevi, copii, Moş... Mulţi veniseră cu patinele în bagaj pentru că aşteptau cu ardoare deschiderea patinoarului aşa cum fusese aceasta anunţată.

În apropierea pationarului, însă, rumoare: nici urmă de gheaţă. Cu un aspect mai degrabă de piscină, patinoarul în sine - cel puţin pentru după-amiaza şi seara zilei de duminică, 6 decembrie, a lăsat doritorii de distracţie cu un gust amar.

Salvarea situaţiei s-a încercat prin abaterea atenţiei copiilor şi tinerilor cu cadourile pe care le-a adus Moş Nicolae.

Cine se nimenrea pe la microfon - că era prezentatoarea anunţată a evenimentului, solista Oana Veneţel, că era chiar Moşul însuşi, că era primarul Tudor Ştefănie - toţi s-au preocupat de antrenarea copiiilor şi aşezarea acestora la coadă la cadouri oferite de Moş Nicolae, un moş care poate chiar era dispus să îşi mai şi iasă din pepeni (dar nu tare) dacă situaţia o cerea sau dacă aglomeraţia, îmbulzeala erau prea mari.

Şi a fost aglomeraţie şi a fost îmbulzeală... Şi au fost copii care au plâns pentru că nu au ajuns la daruri şi au fost părinţi care şi-au luat copiii de mână şi i-au scos din îngrămădeală cu riscul ca micuţii să nu mai primească niciun cadou, dar măcar să scape de înghesuiala care părea din ce în ce mai necontrolată...

Dar mjoritatea celor prezenţi (aici ne referim cu precădere la copii) erau fericiţi, reprezentanţii Primăriei zâmbeau şi împărţeau daruri copiilor. Chiar primarul însuşi, pentru a echilibra situaţia, a dispărut pentru o clipă pentru a se întoarce cu plase pline de daruri pe care să le împartă, cu ajutorul unor colegi de PNL (foşti PD-L), copiilor care încă mai doreau cadouri.

Şi patinoarul? Păi poate pentru că Moşul era poziţionat spre artezana nefuncţională (iarna) din zona pietonală, toată lumea care voia la Moş era cu spatele spre patinoar care, din obiectul central al evenimentului, era cu totul ignorat. Dar asta poate că doar din cauză că amplasarea Moşului a fost greşită şi de aceea cei prezenţi au întors spatele patinoarului.
Totuşi: şi patinoarul (măcar pentru cei care au venit cu patinele la ei)?

Păi în aceeaşi duminică, pe la orele 19.18 - la acea oră am primit mesajul prin e-mail - (adică după ce apele s-au mai limpezit) administraţia turdeană mai transmite un comunicat de presă (publicat inclusiv pe site-ul Primăriei) în care referirea la patinoar este foarte scurtă în chiar primul paragraf: "În ciuda condiţiilor meteorologice care nu au permis deschiderea patinoarului turdean aşa cum era iniţial programată, municipalitatea turdeană se bucură de faptul că a putut face cadouri copiilor turdeni, oferindu-le surpriza întâlnirii cu Moş Nicolae". De fapt, comunicatul în care ni se arată că municipalitatea turdeană se bucură că a a putut oferi cadouri copiilor turdeni în ciuda vremii nefavorabile care nu a permis deschiderea patinoarului, era un comunicat de mulţumiri adresate tuturor celor care s-au implicat în desfăşurarea activităţii din data de 6 decembrie, începând cu sponsorii, cu partenerii şi continuând cu copiii din instituţiile de învăţământ turdene şi terminând cu Oana Veneţel "care ne reprezintă cu mândrie" şi căreia i s-au adus mulţumiri pentru "implicarea în prezentarea evenimentului dedicat copiilor".

În aceeaşi seară - duminică, 6 decembrie - pe contul său de facebook, primarul Tudor Ştefănie a postat un album foto intitulat: "Inaugurarea parcului de distracţii din zona centrală a Turzii". Deci despre patinoar, nimic... Singurul lucru care se înţelege din ceea ce a comunicat administraţia turdeană este faptul că patinoarul nu s-a deschis din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Totuşi, fiind vorba de un patinoar artificial, poate ne lămuresc cei care se pricep la astfel de lucruri cât de mult depinde producerea artificială gheţii de pe patinoar de vremea de afară.
Aşadar, inaugurarea patinoarului a devenit inaugurarea parcului de distracţii, urmând ca patinoarul să fie deschis la o dată ulterioară când condiţiile (nu ştim exact care, dar ni se spune că meteo) vor permite acest lucru.

Pentru cine nu a fost de faţă, iată un fragment de atmosferă audio de la faţa locului:

{mp3}2015/12/nicolaePatinoar{/mp3}

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS